Anunțul venit de la vârful NATO. Mesaj DUR pentru Putin. Este informația momentului la nivel mondial!
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a lansat un mesaj dur pentru Vladimir Putin, chiar de Ziua Ucrainei. Acesta spune că președinte rus a calculat prost în planurile sale de a câștiga războiul.
Secretarul general al NATO, lovitură cruntă pentru Vladimir Putin: A calculat prost
Așadar, secretarul general al NATO a subliniat că ajutorul acordat Ucrainei din partea aliaților europeni ai NATO va fi oferit „cât timp este nevoie”.
„Vedem o susținere fără precedent din partea aliaților europeni din NATO, Germania, Canada, Statele Unite și multe alte țări ale lumii. Am participat la summitul Platforma Crimeea, iar mesajul transmis de toți liderii prezenți acolo a fost clar: vom sprijini Ucraina atât timp cât va fi necesar”, a declarat Jens Stoltenberg pentru zdf.de
Totodată, acesta a amintit de faptul că SUA au anunțat alocarea a peste 800 de milioane de dolari, ajutor militar suplimentar, în urmă cu doar câteva zile.
„Cu doar câteva zile în urmă, Statele Unite au anunțat alocarea a peste 800 de milioane de dolari, ajutor militar suplimentar. De asemenea, mă aștept ca aliații europeni să facă demersuri similare”, a completat secretarul general al NATO.
Jens Stoltenberg spune că NATO are două roluri
Stoltenberg a explicat și că NATO are două roluri, acela de a sprijini Ucraina ca partener apropiat, respectiv de a preveni escaladarea războiului.
„Facem acest lucru trimițând un mesaj clar Rusiei. Angajamentul nostru de la Articolul 5 pentru apărarea colectivă este incontestabil. Un atac asupra unui aliat va declanșa un răspuns din partea întregii Alianțe”, a explicat Stoltenberg.
Legat de planurile președinte rus, șeful NATO a spus că Vladimir Putin „a calculat prost”, deoarece considera ca „va câștiga în Ucraina în câteva zile”.
„Președintele Putin a calculat prost. El a crezut că va câștiga în Ucraina în câteva zile. Suntem acum după șase luni în război. Rusia a suferit pierderi grele. Ucraina a putut să riposteze și să recâștige teritorii în nord, în jurul Kievului și în est, în jurul Harkovului, și a oprit ofensiva din Donbas.
Dar războaiele sunt imprevizibile prin natura lor… Sarcina noastră este să maximizăm probabilitatea unui rezultat al războiului acceptabil din punctul de vedere al Ucrainei. Ce putem face este să furnizăm arme, sprijin financiar, umanitar și economic”, a completat secretarul general al NATO.
Înaltul oficial a vorbit și despre prețuri, punctând că nici iarna grea și nici șantajul rusesc în ceea ce privește furnizarea de gaze nu vor afecta sprijinul lumii occidentale pentru Ucraina.
„Vine iarna și va fi greu. Vom plăti un preț mare pentru sprijinul nostru pentru Ucraina ca urmare a sancțiunilor și, bineînțeles, a faptului că Rusia folosește energia ca armă. Dar trebuie să înțelegem că nu există alternativă la sprijinul nostru.
Acest sprijin este rezultatul unei agresiuni brutale, războiul președintelui Putin împotriva unui stat suveran, independent din Europa, Ucraina. De asemenea, trebuie să fim clari: prețul pe care l-am plăti dacă nu am sprijini Ucraina și Rusia ar câștiga ar fi mult mai mare. …”, a explicat Stoltenberg.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: