Apa, gazele si rusii
APA. Cândva prin anii 60 a apărut pe piaţă un film despre bătălia pentru apa grea, film bazat pe un fapt real din cel de-Al Doilea Război Mondial, încercările Aliaţilor de a sabota obţinerea apei grele de către nemţi, apă grea necesară fabricării bombei atomice. Astăzi un student cu mai multă ambiţie poate realiza o mică bombă atomică, toate ingredientele se găsesc pe piaţa liberă, albă, cenuşie sau neagră. Apa grea nu mai este de mult o problemă, dar apa începe să devină. De ce? Nu numai din cauza înmulţirii populaţiei sau creşterii necesarului de consum şi scăderii resurselor. Dacă ar fi vorba numai de necesarul de apă casnică, problema nu ar fi chiar aşa de gravă, problema este că apa este din ce în ce mai necesară în industrie şi unele companii producătoare sau exploatatopare au nevoie de apă mai mult decât de aer. Sub acest aspect bătălia începe să se ducă din ce în ce mai mult nu între aliaţi şi nemţi ci între populaţie şi companiile care urmăresc profit şi au nevoie de apă.
Conform unor calcule, în 2030 populaţia globală va depăşi 8 miliarde de oameni, nevoia de apă proaspătă se va majora cu 30 la sută. Cum evoluează resursele de apă în acest timp? Un exemplu elcovent îl poate constitui Marea Aral. Priviţi evoluţia acesteia în fotografii luate la interval destul de mari de ani şi gândiţi.vă că aceasta nu este o excepţie.
Ce se întâmplă în România ? România este considerată un stat cu un bazin hidrografic foarte dezvoltat, cu râuri, ape de suprafaţă şi subterane suficiente pentru nevoile ţării, ale cetăţenilor şi chiar industriei, mai ales de când industria a cam dispărut. Dar au alţii grijă să compenseze, o să vedem mai târziu cum.
În ceea ce priveşte apele subterane, cele mai importante rezerve se regasesc în regiunile de câmpie, podiş şi dealuri. Apele subterane dulci sunt utilizate mai ales pentru alimentarea cu apă a populaţiei şi ramurilor industriale. Din ce în ce mai des şi nu întâmplător se vorbeşte despre imensele resurse acvifere din Dobrogea. Resursele confirmate estimează un debit între 9.000 şi 10.000 de litri de apă pe secundă. Toate forajele de până acum au însă o capacitate de până la 7.000 de litri pe secundă, dar capacitatea medie anuală de exploatare este de numai 5.000 de litri pe secundă.Ceea ce este însă cert este imensa resursă de apă existentă în subsolul Dobrogei.
Întâmplător sau nu, s-a descoperit că şi judeţul Vaslui are nişte pungeşti de apă subterană numai bune. Pnetru ce? Vom vedea mai departe. Şi nu numai aici se găseşte apă. Cui îi trebuie atâta apă şi de ce ne plângem dacă avem atâta?
GAZELE. Iată că s-a găsit cine să o folosească. Companiile care doresc să exploateze gazele de şist şi petrolul prin metoda fracturării hidraulice au nevoie de apă ca de aer, ba chiar mai mult. Se ştie déjà, s-a tot vorbit de necesarul de apă la explorarea prin acest procedeu. Să amintim numai că fracturarea hidraulică consumă între 4 si 28 milioane litri de lichid de fracturare per put fracturat iar durata de viaţă a unui puţ e de circa 5 ani, după care e epuizat.În functie de gradul de refacere al zăcământului, un puţ de forare poate fi fracturat de pana la 18 ori, de fiecare dată fiind necesară aceeasi cantitate de apă. Înmulţiţi să zicem 20 milioane de litri de apă cu 18 şi vedeţi de câtă apă are nevoie un puţ forare pănă să fie abandonat. Apoi să ne gândim că numai în Vaslui se estimează că se vor fora 3000 de puţuri.Încercaţi să vedeţi de câtă apă e nevoie numai la Pungesti.
Apoi adăugaţi faptul că există la acestă oră 10 companii interesate de forare şi că fiecare din ele are cel puţin 5 obiective în vedere care va însemna – absolut necesar ca afacerea să fie rentabilă- câteva mii de puţuri de forare. Deci înmulţili necesarul de apă al Vasluiului cu câteva sute, poate mii. Deci de câtă apă e nevoie pentru extracţiile prin metoda fracturării hidraulice? Şi să nu uităm că există nu numai gaze de şist ci şi petrol de şist. Şi să nu uităm că toată apa, după ce a fost folosită este contaminată şi contaminează la rândul ei solul şi pânza freatică. Acuma vorbim de bătălia pentru apă.
La o asemenea nevoie de apă ce facem, cine are prioritate, cetăţeanul sau firmele care vor să scoată gaze de şist? Asta în mod normal trebuie să stabilească cetăţenii, de regulă guvernul trebuie să apere interesele cetăţenilor. Dar în România aşa ceva nu este posibil. Guvernul déjà a stabilit cui va da apa,intervenţia de la Pungeşti a clarificat cine a câştigat bătălia pentru apă, bătălia pentru viaţă în România, ale cui interese le apără guvernul României.
Deci problema gazelor de şist nu o constituie existenţa acestuia în sol pentru că practic aproape toate ţările au gaze de şist, într-o cantitate mai mică sau mai mare. Bunăoară România se spune că s-ar afla pe locul 3 în Europa în ceea ce priveşte resursele de gaze de şist, cam 1.444 miliarde mc de gaz dar asta fără să se ţină cont de Rusia şi Ucraina.
După Polonia, Franta şi România, în topul rezervelor de gaze de şist din Europa urmează Danemarca (906 miliarde metri cubi), Marea Britanie şi Olanda (736 miliarde metri cubi fiecare), Bulgaria şi Germania (481 miliarde metri cubi fiecare), respectiv Suedia (283 miliarde metri cubi) şi Spania (226 miliarde metri cubi). Păi dacă toate ţările au gaze de şist unele chiar în cantităţi apropiate de noi cel puţin la nivel estimativ, de ce ei nu îl exploatează şi Europa ne impinge să devenim noi, doar noi “independenţi energetic”?
Din 4 motive :
1. Nu toate au resusele de apă necesare.
2. Cele care au resurse de apă nu vor să le distrugă, sau nu vor să îşi otrăvească cetăţenii sau să provoace cutremure gen Izvoarele, sau chiar dac[ ar vrea, nu pot din cauza cetăţenilor care ştiu cum să îşi tină în frâu conducătorii. Doar la noi cetăţenii înghit tot fără reacţie, doar la noi gazele de şist nu provoacă îngrijorare şi demonstraţii masive. Se găsesc câţiva nebuni dublaţi şi ăia de infiltraţi care le compromit acţiunile;
3. Pentru că numai în România guvernanţii au spus DA fără obiecţii şi au acceptat (contra susţinerii politice de către Europa a candidaturii preşedintelui şi premierulu), exploatarea gazelor de şist chiar împotriva sănătăţii propriilor cetăţeni şi a sănătăţii propriului pământ. În plus, nu cad rău nici procentele pe care le primesc semnatarii contractelor de la firmele de exploatare a gazelor pentru avizele de exploatare. Să ne amintim că în cazul RMGC “Potrivit protocolului, ministerul culturii s-a angajat să obţină pentru RMGC toate avizele necesare exploatării aurului. Dar numai dacă la rândul ei, RMGC va avea grijă ca ministerul culturii să primească 70 milioane de dolari.”Cu alte cuvinte, Ministrul Culturii a condiţionat darea avizelor de primirea unor fonduri. Despre cele date la negru nu s-a scris. Mai nou au ieşit pe piaţă banii plătiţi de RMGC pentru publicitate. Se pare că Chevron nu mai are nevoie de aşa ceva,palma a fost bătută déjà. Ponta a promis că indiferent de proteste, gazele de şist vor merge înainte atâta vreme cât are jandarmeria şi judecătorii de partea sa în bătălia cu cetăţeni iar primarii şi prefecţii îi execută ordinele. Nu s-a făcut degeaba descentralizarea. Acuma organele locale pot să dea avize “de capul lor” el nu mai poate fi învinuit că a dat avize de exploatare. Nu e aşa că e bună descentralizarea? Dacă iese ceva prost mai cade câte un cap de primar, dar el rămâne în picioare, ca şi contractul. Când salariaţii de la RMGC au intrat în mină în concediu plătit, domnul Ponta spunea că „si vocile lor se aud” şi că “au dreptul la un viitor”, apoi când a ieşit cu ei de mână afară îmbrăcat în ţoalele date de RMGC, le-a promis în faţa naţiunii că “se face comisie si aducem aici comisia, sa se decida aici”. Doamne ce mult îl interesau cei 22 de oameni viaţa şi familiile lor. Acuma când la Pungeşti 70 de oameni protestează de mai bine de o lună, stau în corturi şi mânâncă bătaie de la jandarmi, domnul Ponta declară că “Ideea de a fi independenţi energetic, de a asigura consumul atât al României cât şi al Moldovei din resurse proprii e un proiect naţional atât de important, încât, cu tot respectul pentru cei 20, 50, 100 de oameni mai înfierbântaţi, cred că trebuie să aplicăm legea şi să vedem care e interesul naţional al României în acest domeniu”. Acuma nu mai spune că au dreptul la un viitor, sau că si vocile lor se aud nici nu trimite comisie parlamentară să vadă ce vor oamenii şi să decidă la faţa locului, să se decidă acolo. Si-a astupat urechile şi s-a legat la ochi. Dar ce oamenii de la Pungeşti plătesc cât a plătit RMGC sau cât plăteşte Chevron ?
4. Nu vor să devină ţinta unor represalii inutile. Aici e nevoie de unele explicaţii. Se pune întrebarea de ce ne imping PE NOI Statele Uniteale Europei şi Americii să devenim independenţi energetic cu utilajele lor şi prin firmele lor? Este clar ca bună ziua că România nu are cum să devină independentă energetic atâta vreme cât va primi doar 6% din producţie. Alţii pot deveni, probabil proprietarii firmelor care vor exploata gazul, dar nu România. Ar trebui să fii pur şi simplu idiot să crezi în independenţa energetic cu un procent de 6%. Şi să nu uităm că se estimează că această independenţă poate fi asigurată numai pe 100 de ani, apoi, adio gaze, adio ape, adio agricultură, adio viaţă. Bine , efectele din urmă se vor face simţite după primii 10-20 de ani.
RUSII. Aici e nevoie de un capitol aparte pentru a vedea de ce vrea neapărat Europa să “devină România independentă energetic. Bineînţeles că nu vrea, asta este o minciună sfruntată a la Ponta sau a la Băsescu. Pe frau Europa ca şi pe nenea Sam ca şi pe ultima cucerire a politicii româneşti, premierul Li îi doare în faţa spatelui de durerea sau viaţa românului. De 24 de ani privesc cu indiferenţă, ba mai dau şi o mână de ajutor prin indicaţii preţioase la belirea pielii rumunului aşa că să nu îmi spună mie cineva că acuma brusc le-au căzut sărmanii români cu tronc. Da de unde. Domnii, toţi cei enunţaţi mai sus nu doresc decât să lovească în ursul rusesc cel care domină piaţa gazelor europene. Rusia asigură 34% din necesarul de gaze al Europei.Tot ce doresc prietenii noştri nu este nici măcar să facă ei rost de gaz mai ieftin ci să îi arate colosului rusesc că se pot descurca şi fără el şi să îl poată determina fie să mai lase din preţ fie să cadă la pace cu ei pe alte subiecte unde Rusia are drept de veto ca şi în cazul gazului. Totul este aşa cum spunea recent şi domnul Băsescu, un şantaj ordinar pe care UE, SUA îl fac asupra Rusiei prin gazul românesc. Bineînţeles că în acest şantaj Europa nu pierde nimic, românii nu câştigă nimic, dar Europa poate câştiga iar românii pot pierde. Ca şi în cazul scutului de la Deveselu, România se lasă manipulată şi folosită ca bază de plecare a ameninţărilor împotriva Rusiei, PRIN SCUT O AMENINŢARE MILITARĂ, PRIN GAZELE DE ŞIST O AMENINŢARE ECONOMICĂ. Marii jucători joacă strategic şi fără nici un risc pentru ei. Cei care vor trage vor fi românii atât din partea Europei şi firmelor care vor exploata gazele de şist şi vor otrăvi pământul, cât şi din partea Rusiei care nu va lăsa nepedepsită atitudinea guvernului României care se face că nu ştie ce joc face Europa cu ruşii prin gazelle de şist românesc. Bătălia Europei cu Rusia se dă pe pământ românesc şi nu e prima oară când războaiele imperiilor face să curgă sânge românesc.
De curând acest joc a luat amploare, au fost introduse noi coordonate, aşa zisa lărgire a graniţelor Europei până spre Ucraina. Ce să spun, uite că Europa şi Sua plâng de grija moldovenilor şi ucrainienilor. Da de unde, aşa zisa aderare a acestor ţări este tot o luptă împotriva Rusiei. Pe lângă intrarea în coasta Rusiei şi smulgerea accesului rusesc la Marea Neagră, Ucraina şi Moldova au şi ele importante resurse de gaze de sişt şi maica Europa s-a gândit ea că şi moldovenii sunt tot români în ultimă instanţă şi dacă guvernanţii României au fost cumpăraţi aşa de ieftin cu susţinerea politică de ce nu s-ar găsi moldovean sau doi care să dea liber exploatării gazelor de şist şi în Moldova? Socoteala nu este rea şi primul pas a fost făcut, limba moldovenească a fost scoasă, mai nou cetăţenii Republicii Moldova vorbesc din nou româneşte . Curând vor începe şi conducătorii lor să gândească şi să facă afaceri româneşte, Europa abia îi aşteaptă.
Sub titlu informativ, Ucraina are rezerve de gaze de sist estimate la 3.624 metri cubi, potrivit raportului, deci aproape de 3 ori mai mult decât România şi nu este exclus ca mâine poimâine cineva să le spună ucrainienilor că au şansa să devină independenţi energetic şi să scape de “pericolul rusesc” dacă bat palma cu Chevron sau Exxon, sau mai ştiu eu cine. Ucraina a descoperit în regiunile limitrofe cu Republica Moldova importante zăcăminte de gaze de şist după cum susţine ministrul Energeticii şi Industriei Cărbunelui al Ucrainei, Iuri Boiko. Acesta şi-a arătat disponibilitatea de a pune la dispoziţia Republicii Moldova informaţii şi expertiză în domeniul extragerii gazului şist.
În Moldova, încă din Octombrie 2011, Vasile Alcaz, directorul Institutului de Geologie şi Seismologie al Academiei de Ştiinţe al Moldovei, declara la o conferinţă de presă că Moldova are resurse de gaze de şist, dar nu are cu ce să le exploateze. Deci iată că Moldova déjà şi-a exprima disponibilitatea de a exploata gazele de şist, dacă va fi ajutată cu tehnologie şi finanţare. În 2013 se vorbeşte şi în Modova de obţinerea independenţei energetice prin exploatarea gazelor de şist.
În atare condiţii mai miră pe cineva evenimentele din Ucraina, mişcarea de trupe ruseşti către Ucraina, discuţiile la nivel înalt Ruso-Ucrainiene, cererea Moldovei de sprijin NATO şi înfierbântarea situaţiei din zonă? Toate astea au un scop bine definit şi chiar dacă toată lumea este convinsă că Urcaina nu se va dezlipi de Rusia în următorii 50 de ani, nu strică întărâtarea spiritelor mai ales atâta vreme cât nu suferă cei care întărâtă ci mujicii din Ucraina care încep să treacă şi ei prin manevrele şi manipulările care s-au derulat cu atâta succes în România în ultimii 24 de ani. Moldova este şi ea amăgită cu intrarea în Europa, cu unirea cu România, dar aici nu sunt chiar aşa convins că ar vrea măcar jumătate din populaţia Moldovei mai ales acuma, unirea cu România, şi cu obţinerea independenţei energetice.
Marii analişti europeni nu sunt proşti, ei ştiu foarte bine ce îşi pot permite şi ce nu cu ruşii, aşa că ei doar întărâtă pe cei care cred în bunele intenţii ale Europei faţă de cei întărâtaţi. Tot ce se urmăreşte este un şantaj aş spune românesc, dacă tot a fost recunoscut la nivel prezidenţial. Nimic nu se va obţine în apropierea graniţelor ruseşti cu “revoluţia” pentru că dacă lucrurile se precipită într-o manieră cum Rusia nu vrea, nimic şi nimeni nu îi va împiedica să apere interesele cetăţenilor ruşi din Ucraina sau Moldova, orice ar spune Consiliul Europei. Nimeni nu se va băga sau apropia de graniţele ruseşti, asta este clar tuturor. Războaiele între marile puteri şi imperii s-a dus întotdeauna pe teritoriul şi cu resursele altor state, cele mici, prinse la mijloc şi ademenite cu promisiuni şi recompense. Asta spune istoria. Deocamdată se derulează războiul economic, al resurselor şi şantajului, prin terţi. De Marin Neacsu – In cuiul catarii
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: