APADOR-CH îi solicită lui Ludovic Orban să dea AMNISTIE, după decizia CCR
APADOR-CH cere Guvernului să dea o amnistie fiscală pentru oamenii amendaţi în starea de urgenţă, deoarece 300.000 de oameni vor contesta amenzile și se va ajungela supraaglomerarea instanţelor. „În faţa unei astfel de gafe a autorităţilor, amnistia fiscală pare a fi singura măsură rezonabilă”, anunță MEDIAFAX.
APADOR-CH, asociaţie care luptă pentru drepturile omului, cere Guvernului să dea o amnistie fiscală pentru cei amendaţi că nu au respectat ordonanţele militare. Numărul persoanelor amendate era de 300.859, la data de 2 mai, ceea ce presupune că vor exista peste 300.000 de dosare pe rolul instanţelor de judecată, doar cu privire la contestarea acestor amenzi.
APADOR-CH consideră că este inutilă supraaglomerarea instanţelor cu contestaţii privind amenzile aplicate în baza unui act normativ declarat neconstituţional, deoarece soluţia ce va fi dispusă de instanţe va fi aceeaşi în toate cazurile şi cât se poate de previzibilă: admiterea contestaţiei şi anularea amenzii aplicate.
„Pentru evitarea unor cheltuieli suplimentare ce ţin de administrarea justiţiei şi pentru decongestionarea instanţelor de judecată (care, oricum, au foarte mult de lucru şi fără aceste contestaţii), APADOR-CH solicită Guvernului să adopte o ordonanţă de urgenţă prin care să dispună amnistia fiscală pentru toţi cei amendaţi pentru nerespectarea măsurilor dispuse pe durata stării de urgenţă”, transmite asociaţia.
APADOR-CH precizează că este regretabilă lipsa de profesionalism a autorităţilor în gestionarea unei stări de urgentă.
„În condiţii normale, APADOR-CH nu ar susţine amnistia fiscală, dar în faţa unei astfel de gafe a autorităţilor, amnistia fiscală pentru cei amendaţi pentru nerespectarea măsurilor stabilite în stare de urgenţă pare a fi singura măsură rezonabilă”, mai spune sursa citată.
CCR a declarat neconstituţională ordonanţa de urgenţă prin care au fost majorate amenzile date pentru încălcarea ordonanţelor militare.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: