Arafat a dat ORDINUL: PRIMA localitate în CARANTINĂ de astăzi de la ora 17:00
O localitate din Giurgiu intră de astăzi, de la ora 17:00, în carantină.
În Cartojani, Giurgiu, au fost confirmate 32 de cazuri noi de coronavirus, din 13.07 până-n 20.07. Satul are 3.600 de persoane, rata de infectare depășind nivelul de alertă, fiind de 8,8 la mia de locuitori, a anunțat prefectul de Giurgiu, la Digi24.
”Am început demersurile pentru instituirea carantinei” a spus Aneta Matei, prefectul de Giurgiu. Forțele de ordine sunt deja în sat. Prefectura transmite, într-un comunicat de presă, că riscul epidemiologic este ”de o gravitate maximă, în circumstanțe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare”.
Carantina va fi menținută 14 zile, în primă etapă.
Prefectul a mai anunțat că acum continuă anchetele epidemiologice, se fac teste contacților și, în funcție de evoluție, se pot lua decizii ulterioare celor două săptămâni.
Conform informațiilor pe care le are prefectul, totul ar fi pornit după un eveniment pe litoral la care ar fi participat câteva persoane din sat.
Cine are voie să intre și să iasă din sat
”În/din zona de carantină este permisă intrarea, respectiv ieşirea persoanelor care locuiesc în zona de carantină, care desfăşoară activităţi în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, sanitar veterinar, situaţiilor de urgenţă, asistenţei şi protecţiei sociale, serviciilor de utilitate publică, energetic, alimentaţiei publice, alimentării cu apă. comunicaţiilor şi transporturilor, gospodăririi apelor, doar pentru situaţii excepţionale care ţin de menţinerea serviciilor publice operaţionale. În/din zona de carantină este permisă intrarea, respectiv ieşirea persoanelor care locuiesc în zona de carantină, dar care activează în domeniul agriculturii, pomiculturii, creşterii animalelor şi apiculturii, pe baza documentelor justificative emise şi certificate de autorităţile competente, care să ateste natura activităţii, doar pentru desfăşurarea acestor activităţi. Persoanele mai-sus menționate vor putea părăsi zona de carantină, fie ca urmare a solicitării angajatorului, fie ca urmare a solicitării persoanelor în cauză cu aprobarea angajatorului, numai după ce obţin aprobarea scrisă a Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Giurgiu” arată comunicatul de presă citat.
Persoanele care se deplasează în scop profesional trebuie să aibă adeverință de serviciu sau legitimația de la locul de muncă. În plus, cei care necesită asistență medicală de urgență se pot deplasa în intervalul orar 6.00-22.00, cu informarea prealabilă a Direcţiei de Sănătate Publică Giurgiu, și trebuie să prezinte documente medicale justificative, dovada programării pentru data în care efectuează deplasarea şi declaraţie pe proprie răspundere în care se va preciza traseul deplasării, mijlocul de transport şi datele de identificare ale însoţitorului (dacă este cazul). Aceste persoane se vor deplasa numai cu mijloace de transport proprietate personală sau proprietatea însoţitorului/ conducătorului auto sau cu autospeciale sanitare.
Masca de protecție devine OBLIGATORIE în toate spațiile publice.
Administratorii şi deţinătorii spaţiilor comerciale din zona de carantină au obligaţia dotării acestor spaţii cu dispozitive de dezinfecţie a mâinilor pe bază de alcool.
Sursa: dcnews.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: