Arafat, ANUNT DUR pentru toţi românii: Se discută despre revenirea la starea de urgenţă!
Secretarul de stat Raed Arafat lansează un avertisment extrem de important pentru populaţie: în condiţiile în care numărul de cazuri noi de infectare cu COVID-19 a crescut în ultima perioadă, autorităţile ar putea ajunge până la reinstituirea stării de urgenţă în România.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, atrage atenţia că situaţia epidemiologică din România nu este una stabilă, însă consideră că este încă prea devreme pentru a se pronunţa dacă numărul de cazuri în creştere din ultimele zile reprezintă semnul unui al doilea val de îmbolnăviri în creştere.
Arafat spune că riscul este foarte mare în acest moment şi ar putea apărea oricând noi focare, pentru că oamenii au început să nu mai respecte unele reguli.
“La acest moment suntem într-o creştere pe care o vedem. Acum suntem la 340, 320 de cazuri. Această cifră ne arată că totuşi situaţia nu este stabilă şi am mai zis acest lucru, e prea devreme să spunem că va fi un val care va creşte continuu.
Trebuie să urmărim câteva zile, să vedem care este creşterea, dar semnalele, calculele pe care le au unii experţi care ne fac modelări pe situaţie nu sunt optimiste deloc. La acest moment, este risc să vedem o creştere continuă şi să avem o răspândire din nou în comunitate, să apară mai multe focare, pentru că, din păcate, lumea nu mai respectă unele reguli”, a precizat Raed Arafat pentru Observator.
“Nu e după cifră. Sunt mai multe considerente care se iau acum”
Întrebat despre o valoare a noilor cazuri depistate zilnic care ar putea duce autorităţile la reinstituirea stării de urgenţă, Raed Arafat a precizat că o astfel de măsură nu s-ar putea lua numai după analiza unor cifre şi, oricum, speră să nu se mai ajungă la starea de urgenţă în România.
El dă asigurări că instrumentele aflate la dispoziţia autorităţilor în cadrul stării de alertă sunt suficiente “ca să putem manageria situaţia”. Arafat îi îndeamnă pe români să înţeleagă că, odată cu măsurile de relaxare, singura opţiune este respectarea regulilor de prevenţie a bolii.
“N-aş da cifre, pentru că nu e după cifră. Sunt mai multe considerente care se iau acum. Ce avem noi în cadrul stării de alertă este suficient ca să putem manageria situaţia. În momentul în care vor trebui să fie reluate anumite măsuri şi sper să nu ajungem acolo, dar dacă va fi acest caz, atunci se discută despre starea de urgenţă.
Dar, în acest moment, cu ce avem la îndemână noi continuăm să controlăm situaţia şi să coordonăm activitatea de prevenire şi reacţie şi să încercăm să controlăm cifra să nu crească, ba chiar să scadă, dacă se poate. Să nu ascultăm pe nimeni care spune că aşa ceva nu există, ba există şi în acest moment, când am relaxat situaţia, singura măsură este respectarea măsurilor de prevenire”, a mai declarat şeful DSU.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: