GENERAL

Arafat, despre intrarea in mall-uri, de luni. Nu merge asa!

Șeful DSU, dr. Raed Arafat, a explicat modul în care se va intra în mall de luni.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), dr. Raed Arafat, a explicat, vineri, modul în care se va intra în mall de luni și diferența dintre un astfel de centru comercial și magazinele esențiale, în ceea ce privește prezentarea certificatului verde, relatează Mediafax.

„Tot ce este în mall (se intră – n.r.) numai cu certificat verde. Dacă nu ai certificat verde te duci la o farmacie care nu este în mall. Sunt multe”, a spus șeful DSU, Raed Arafat.

Accesul în magazinele alimentare din mall

Întrebat, după ședința de guvern dacă cei nevaccinați pot intra în magazinele alimentare din mall, Arafat a spus că „dacă nu ai certificat verde te duci la magazine care nu sunt în mall, adică la magazine alimentare”.

„Să fim serioși! Intră pe ușa de la mall și spune că merge la supermaket, după care te trezești cu el la cinematograf. Nu va merge așa Esențiale sunt magazinele de alimente și tot ce vinde partea alimentară care este esențială. În rest mall-uri etc se intră cu certificat verde”, a spus Arafat.

În centrele comerciale accesul se va face de luni doar cu certificat verde care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală.

Lege pentru ca angajații la stat sau în clădiri de birouri private să poată veni la muncă doar cu Certificatul verde
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat astăzi o hotărâre prin care propune ca angajații la stat și cei din clădiri de birouri private să poată avea acces la job doar cu Certificatul verde, mai precis dacă fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării.

”Se propune reglementarea accesului angajaților în toate sediile instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatorii economici cu capital public, precum și în clădiri de birouri private în care își desfășoară activitatea cel puțin 50 de persoane simultan, prin limitarea acestuia doar la persoanele care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării.”

Acest aspect nu va fi preluat în HG. Reglementarea trebuie prinsă într-un act normativ de nivel superior. Pentru acest lucru este nevoie de o lege votată de Parlament și promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Amintim că CCR a decis că o astfel de restrângere a unui drept se poate face doar prin lege.

Sursa: dcnews.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.