Arafat spune că l-a convins pe Florin Cîțu: „A aprobat un Memorandum istoric”
Şeful DSU, Raed Arafat, a afirmat, joi seară, că Guvernul a aprobat ”un Memorandum istoric” care prevede redresarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Secretarul de stat a explicat că, în perioada 2010 – 2011, IGSU a pierdut peste 10.000 de posturi, iar peste 2.000 de oameni au fost daţi afară, iar până în 2025 se urmăreşte corectarea acestei situaţii.
”Astăzi Guvernul a aprobat un Memorandum despre care eu aş spune că este istoric, din punctul meu de vedere. Memorandumul de redresare a IGSU care reia analiza resursei umane şi, până în 2025, prevedem o reformă foarte serioasă la IGSU”, a declarat, joi seară, la Antena 3, Raed Arafat.
Acesta a explicat că, în prezent, personalul IGSU este format din ofiţeri şi subofiţeri, în viitori vor fi şi milititari voluntari, care vor fi servanţi.
”Noi corectăm o chestiune care s-a întâmplat prin 2010 – 2011, când IGSU a pierdut peste 10.000 de posturi prevăzute pentru a treia tranşă de angajare şi au fost date afară peste 2.000 de persoane. Acum, măcar o parte dintre aceste persoane o să le aducem treptat înapoi şi o să creştem capacitatea IGSU în paralel cu dotarea”, a mai afirmat Raed Arafat, conform news.ro.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: