ARMATA OBLIGATORIE, din nou?! Declaratii de ULTIMA ORA ale Ministrului Apararii
Ministrul Apărării Naţionale Mihai Fifor susţine că s-a discutat la nivelul ministerului de mai multe ori despre reintroducerea stagiului militar obligatoriu.
Fifor a atras atenţia că stagiul militar obligatoriu în România este doar suspendat, nu anulat.
„Vă reamintesc că stagiul militar în România este suspendat, nu anulat. Este o discuţie care apare tot mai des, sunt câteva state care au stagiul militar obligatoriu. Am discutat de multe ori lucrul acesta, dar există o analiză pragmatică faţă de acest subiect. Deocamdată nu am dus în Guvern această iniţiativă şi nici nu cred că putem discuta curând. De-asta căutăm alternative, de-asta avem şi legea rezervistului voluntar”, a declarat Mihai Fifor, în cadrul prezentării raportului de bilanţ pentru primele şase luni de mandat.
Stagiul militar obligatoriu a fost eliminat în România în 2007, însă în ultimii ani au existat discuţii în mai multe ţări membre UE şi NATO pentru reintroducerea armatei obligatorii, precum Franţa sau Germania. În Suedia, stagiul militar obligatoriu a fost reintrodus anul trecut.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: