ARTICOL DE SENZATIE APARUT PE UN BLOG ROMANESC: „ANDRA, O ŢIGANCĂ PROASTĂ”

În primul rînd, mă enervează Andra, această ţigancă fudulă măritată cu Măruţă, acest oltean prost care lucrează la PRO TV, acest căcat de post care promovează non-valori şi babe violate. Cum adică Andra? Andra şi mai cum?! Cum să pretinzi să te ştie lumea de Andra şi-atît? Madonna-i Madonna, nu-i tocmai un nume pe care-l întîlneşti la trei dintre vecinele de scară. Dar Andra?! Nici Britney n-a avut tupeul să-şi ia numele Britney şi-atît. Ei, Andra îl are. Apoi, mă enervează această preconcepţie cu valoare de axiomă conform căreia Andra ar avea voce. Faptul este demonstrabil, probabil, prin acele “uău-oooo-uuuri” şi alte interjecţii cu care sînt pline cîntecele ei ca să ţină loc de versuri şi să salveze măsura. Şi chiar de-ar avea, cu ce mă ajută pe mine că are voce, dacă nu are cine să-i scrie cîntece? Cred că am douăzeci de amici cu voce, dar fără cîntece. E ca şi cînd un băiat ar avea muşchi şi ar considera că asta îl face culturist. Sau ca şi cînd un analfabet ar avea pix şi asta l-ar face scriitor. Ca să înţelegeţi cît de paranormal de stupide sînt cîntecele Andrei, vă dau exemplu pe ultimul, difuzat în neştire la postul TV al lui bărbac’su’, bineînţeles. Să facem o analiză pe text…

Sărim direct la refren, pentru că primele două strofe sînt prea banale ca să fiu în stare să le scriu fără să am impresia că mi-am irosit 30 de secunde din viaţă. Refrenul, însă, e fabulos:

Însă ce nu pot uita
Este amintirea ta,
O păstrează inima
Într-un colţ de suflet.

“Amintirea care nu se uită” este, iată, laitmotivul operei unui autor a cărui memorie de elefant i-a adus toată viaţa numai necazuri. Degeaba îşi bea minţile, degeaba se dă cu capul de uşi ca să-şi provoace amnezie. Îşi aminteşte exact amintirile pe care nu le uită. Cît ghinion să ai? În versul trei se face o trecerea de la cerebral la sentimental. De la neuron la vena cavă. De la amintire la suflet. Deci “amintirea care nu se uită” este păstrată de “inimă” într-un “colţ de suflet”. Înţelegem de aici că sufletul autorului este un fel de cămară nearisită a inimii, unde miroase a zeamă de varză şi sînt depozitate amintiri vechi şi stricate, de care nu poate să scape pentru că nu le ia nici un ţigan în căruţă. După părerea mea nu se insistă suficient pe partea cu amintirea. Nostalgia nu este evocată cît ar trebui, “amintirea care nu se uită” nefiind o imagine suficient de puternică. Grăbit să termine repede, cum face cu toate femeile care îi plac şi nu au păr pe piept, autorul trece prea brusc de la amintire la inimă şi suflet. De fapt, refrenul ar trebui axat doar pe memoria amintirii care nu se uită. Adică să sune aşa:

Însă ce nu pot uita

Este amintirea ta

O păstrează memoria

Într-un colţ de creier.

Acum, că am făcut corecturile de rigoare, să trecem la strofa de final, unde autorul cade în meditaţie retorică. Incapabil să se mai mintă pe el însuşi, nu-şi explică de ce nu mai simte, dar totuşi se gîndeşte:

Spun mereu că nu mai simt nimic
Cînd mă-ntreabă cineva,
Dar dacă nu mai simt nimic
De ce îmi stă gîndul la ea?

Pentru că eşti un bou, de aia! Du-te la muncă, nu la scris versuri pentru copii proşti, şi vei vedea că, după ce cari 30 de saci de azbest, o uiţi şi pe mă-sa. Parol.

PS – Andra cîntă asta în duet cu un poponar. Genul ăla de poponar care n-a avut încotro: s-a făcut homosexual pentru că nu a vrut nici o fată să-i arate pe unde face pipi. Pe cîntăreţul ăsta îl cheamă Adi Cristescu. Deci cum ai nume de scenă Adi Cristescu?! Mereu o să-ţi zică lumea Ion Popescu sau Andrei Ionescu sau Adrian Cornescu sau plm. Mă rog, tot e bine că nu-i Adi şi-atît.

Sursa articol: mantzy.ro