ANALIZEISTORIENOUTATI

Aşa va place istoria? Ce s-a întâmplat in toamna lui 1944 la Budapesta, dupa lovitura de la 23 august din Romania? VIDEO.

Ce s-a întâmplat în toamna lui 1944, la Budapesta, dupa 23 august al nostru!

Chiar nu ştiţi?!

S-a produs atunci unul dintre cele mai penibile momente din istoria Ungariei, săraci vecinii noştri!

Nici când au fost alungaţi ocupanţii turci din Ungaria, după un secol şi jumătate de paşalâc, scurs fără ca ungurii să mişte în front măcar un deget, ruşinea nu a fost aşa de mare, deşi a fost tare jenant pentru istoricii de mai târziu, că în armata eliberatoare austriacă nu a mărşăluit victorios nici picior de maghiar !…

Şi totuşi în 1944 ruşinea a fost şi mai mare, căci s-a logodit cu penibilul situaţiei în care i-a pus Horthy pe bieţii unguri…

Amiralul fără flotă (unii spun că nu ştia nici să înoate), după ce s-a consultat cu întreg guvernul şi cu tot parlamentul ungar, a ieşit pe postul de radio şi a declarat solemn şi marţial că Ungaria iese din război, îşi ia jucăriile şi pleacă acasă, părăsindu-şi aliaţii, adică pe nemţi.

Pe «aliatul german» aşadar.

Deci ce a făcut Mihai al nostru la 23 august, Horthy a făcut in octombrie …

Iar apoi a urmat episodul care, dacă eşti bine crescut, nu te apuci să-l aminteşti unui prieten sau chiar duşman ungur.

Adică a urmat, ca şi la 23 august, replica Germaniei, a armatei cu care fuseseşi aliat până deunăzi.

Bucureştiul a fost bombardat, s-au dat luptele de la Băneasa şi din alte filme de-ale lui Sergiu Nicolaescu, dar, una peste alta, respinşi şi suferind pierderi grele, nemţii au fost nevoiţi să accepte situaţia şi să se retragă. Cu victime, nu puţine, de-o parte şi de alta.

Asta în august şi în România, la Bucureşti.La Budapesta,tot aşa, nemţii au reacţionat când s-au văzut trădaţi. Cum?

La 15 octombrie 1944 Horthy anunța oficial la radio, dupa ce negociase in secret cu rusii,  că Ungaria ieșea din război, însă Hitler afland de discutiile ungurilor cu sovieticii,  îi ordonase cu o zi înainte comandantului de parasutisti  Otto Skorzeny, cel care il eliberase din detentie pe Mussolini dupa capitularea Italiei in 1943,  să plece în Ungaria cu o misiune specială.

Miklós, fiul lui Horthy, a fost arestat în aceeași zi și folosit drept ostatec de către Gestapo.

Ulterior, comandoul special condus de Skorzeny a dus la îndeplinire operațiunea Panzerfaust: a intrat în Budapesta cu 42 de tancuri din clasa Tiger („Tigru”) și cu unitatea Goliath.

La 16 octombrie 1944, Horthy a fost capturat în palatul regal din Buda, fiind forțat de nemti să revoce armistițiul și să abdice o zi mai târziu.

Au fost de ajuns un avion, unul singur, care a zburat deasupra Budapestei şi din care au lansat un comando cu cateva zeci de  paraşutişti, si cateva tancuri,  ca să aresteze tot guvernul Ungariei, tot parlamentul şi pe însuşi amiralul lui peşte, punând astfel capăt  în câteva ceasuri, acelui 23 august unguresc.

Precum se vede, au încercat şi ungurii lui Horthy, dar nu i-a ţinut cureaua să facă şi ei un 23 august ca lumea !

Iar nereuşita asta, unii o numesc fidelitate !

În plus, la Bucureşti actul de «trădare» a aliatului german ar fi  fost , opera nefericită şi ruşinoasă a unui grupuscul de veleitari năuci, a unui mic complot ticălos.A unei lovituri laşe de palat!

Pe când la Budapesta s-au pus de acord să trădeze toţi miniştrii şi toţi parlamentarii, în frunte cu şeful statului !

E ca şi când la Bucureşti 23 august ar fi fost organizat de Ion Antonescu însuşi ! Bietul Antonescu, care a plătit cu capul pentru cuvîntul dat de care nu a conceput să se dezică!

S-a dezis Horthy şi are acum statui în toata Ungaria…

În concluzie, notaţi-vă în agendă: au încercat  conducătorii ungurilor, să fie infideli faţă de aliatul german, dar două plutoane de nemţi au fost suficiente ca să-i cuminţească şi să spulbere veleităţile de independenţă sau ce va mai fi fost în capul lui Horthy and company.

Nici vorbă de fidelitate în comportamentul Budapestei, ci de cu totul altceva, mi-e ruşine de ruşinea ungurilor, ca să-i zic pe nume…

Acum, dacă tot veni vorba, s-o ducem până la capăt, întrebându-ne cu seriozitate ce a vrut de fapt Horthy, când era pentru toată lumea evident că nu avea nici o şansă de reuşită.

Totul a semănat cu o operetă, cu un vodevil, drept care nici sancţiunea germanilor nu a fost prea severă. Se pare că nimeni nu a murit, nimeni nu a fost rănit măcar. Comédie în toată regula!…

Eu am o explicaţie: se pare că la Moscova Stalin i-a cerut lui Litvinov un răspuns la întrebarea ce facem cu Transilvania la sfârşitul războiului? Cui o dăm, României sau Ungariei?

Propunerea lui Litvinov: o dăm celor care întorc primii armele împotriva Germaniei. Propunerea i-a plăcut lui Stalin şi a aprobat-o spre a fi aplicată la momentul potrivit. Unii spun că ideea i-ar fi aparţinut lui Valter Roman, rezident la Moscova pe vremea aceea.

Este evident însă, din cele petrecute la Budapesta în martie 1944, că Horthy şi ai săi au aflat de această decizie a Moscovei şi au încercat să fie ei «primii».

Măcar aşa, de ochii lumii, să bifeze că au făcut-o, dar nu le-a mers…
Dincolo de orice speculaţie şi alte ipoteze, există o certitudine …sigură: încercarea nereuşită de a trăda, nu se numeşte fidelitate prostească.

Post scriptum.

Mai rămâne întrebarea: cine a informat Budapesta despre cele decise la Moscova? Stalin, Litvinov sau Valter Roman?

Dacă este adevărat, cum pretind unii istorici, că Valter Roman la un moment dat, imediat după 23 august 1944, ar fi susţinut ideea ca Transilvania să se constituie într-un stat de sine stătător, atunci întrebarea noastră şi-a găsit răspunsul. (sursa: cer si pamant romanesc)

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.