Asasinarea Luciei Grecu

 …O tragedie care il zguduia si acum pe Radu, rãmanandu-i de-a lungul anilor intipãrita in memorie, ca o imagine vie, se intamplase la inceputul anului 1939, in plinã prigoanã carlistã, pe vremea cand intalnirile cu fratii lui de cruce aveau loc in mare secret in pãdurea Bãneasa de langã Bucuresti.

   Isi amintea bine data: era aproape de patru si jumãtate, in dupã amiaza zilei de Duminicã, 5 Februarie. Tocmai restabilise legatura cu Comandamentul Legionar din prigoanã si aflase cã Lucia Grecu1) din „Cetãtuile de Fete” fusese arestatã de Sigurantã. Era nedumerit pentru cã doar cu o sãptãmanã inainte, o intalnise si-i predase informatiile pe care le avea privind reorganizarea subteranã, in clandestinitate, a cuiburilor si frãtiilor de cruce. A fost o intalnire scurtã, numai 5 minute, in tramvaiul 7. Trei statii, apoi ea a coborit la Mantuleasa, fãcandu-se nevãzutã pe strada cu acelasi nume. Mãsurile de precautie erau extreme. Nu observase nimic suspect. Lucia cunostea bine orasul si stia sã se debaraseze de eventualii urmaritori, agenti ai Sigurantei. Era o fire precautã si sursa cea mai importantã de informatii a Comandamentului din prigoanã in legãturile cu lumea legionarã rãmasã prin minune incã liberã. Centrul legionar Bucuresti trebuia reactivat in tainã si numai aceste legaturi secrete depindeau de reusitã, in mijlocul miilor de agenti porniti la vanãtoare de legionari sau, numai de suspecti  legionari!

Incepuse sa se insereze si fulgii mari de zãpadã se asterneau cu repeziciune pe caldaram. Tocmai trecuse de imensa cladire a Postei capitalei din Calea Victoriei, si se oprise la colt, la chioscul de reviste si ziare sa cumpere „Gandirea”. Nu era intuneric inca, dar luminile orasului fusesera aprinse de-acum si totul in jur pãrea cuprins de-o feerie aparte, spectacularã. Platise 20 de lei pe revistã, indreptandu-se apoi in sus, cãtre marele magazin „Laffayette”, aflat la intersectia cu mereu aglomerata stradã Lipscani. Zãbovise cateva clipe cu privirea in vitrinele frumos aranjate ale imensului magazin,  hotãrindu-se sã-si continuie calea spre cladirea Cercului Militar unde era asteptat. Chiar in fata Prefecturii Politiei Capitalei, clãdire lipitã de marele magazin de care abia trecuse, auzi dintr’o data larmã si tipete. Undeva, la etajul patru al cladirii cenusii, zgomote de geam spart, zbierete tot mai puternice si deodata, inainte de a-si da seama de ceea ce se petrece, un corp se prãbusi  cu vitezã pe una din ferestre. Cativa alergarã in fugã spre locul unde se prãbusise nenorocita victimã, iar multimea de pe trotuarele Caii Victoriei incepu sã se adune si ea in grabã cãtre acelasi loc. Cateva femei scot tipete de groazã la vederea cadavrului. Impactul fusese fatal. Corpul cãzut, acum inert, rãspandise in jur, pe albul imaculat al zãpezii stropi de sange si lumea de fatã, ca un semnal mistic, isi fãcu deodatã cruce. Spiritele incep sã se agite cu repeziciune si multimea adunatã incepe sã urle ca turbatã spre clãdirea de unde chipuri in uniformã privesc ostentativ la gloata adunatã, neintelegand nici ele ceea ce se petrece:

   -Asasinilor!… Criminalilor!…

Un spectacol oribil la care ea, multimea, asistase involuntar si care o revoltase peste mãsurã. N’a stiut si nici simtit cand deodatã, pe sus parcã, se trezise in fata  corpului plin de sange. Se trase un pas inapoi, tresãrind la vederea cadavrului… Credea cã viseazã, cã totul nu este decat un vis urit, nicidecum ceea ce avea acum in fata privirilor. O recunoscuse imediat: era ea, Lucia Grecu, cu ochii imobili, larg deschisi si senini, pironiti spre inaltul cerului, in imensitatea astralã, spre locul de popas etern pe tãramul christic unde plecase si Capitanul cu ceilalti si unde avea sã-i intalneascã… Cateva suvite de pãr ii brãzdau fata angelicã, iar din coltul gurii, stropi de sange se prãvãleau incã pe piept cu repeziciune…

Suferise un soc: parcã nu mai vedea si nu mai auzea nimic acum, ingenunchiat in fata chipului de fecioarã. Doar el si ea… Se facuse pustiu in jur si privirile-i incetosate refuzau sã accepte… Mintea refuza sã primeascã faptul intamplat…

Nu-si mai aducea aminte cat timp stãtuse acolo, tinand in palme figura ei luminoasã. Intr’un rãstimp, fluiere de signal si comenzi scurte se auzirã din toate partile. Se ridicase in genunchi privind-o pentru ultima  oarã, ca un adio trist… Ochii ei, nu stia de ce, parcã il implorau sã nu plece… O lacrima i se rostogolise pe obraz, ultimul ei act de viatã pe lumea aceasta…

Lacrima aceasta il urmarise pretutindeni. Intr’un tarziu, albit de nea, undeva in noapte, pe strada Mantuleasa, se trezi. Rãtãcise pe strãzi fãrã sã stie si pasii l-au dus pe nesimtite acolo unde o vãzuse pe Lucia, la ultima lor intalnire…

(fragment din lucrarea „Martirii ne vegheazã din ceruri” de Nicolae Nitã