Asistaţii social renunţă la ajutoare dacă trebuie să lucreze. “Eu nu sunt de muncă”
Sute de oameni din judeţul Botoşani care primeau ajutor social de la stat s-au trezit fără niciun leu.
Autorităţile locale au hotărât să nu le mai dea bani celor care nu muncesc în folosul comunităţii, aşa cum îi obligă legea. Când au aflat că trebuie să lucreze câteva zile pe luna, unii au încercat să prezinte tot soiul de scuze sau scutiri medicale, în timp ce alţii spus clar că renunţă la ajutorul social, dacă el presupune şi muncă.
Printre cei care preferă să stea acasă, chiar dacă rămân fără ajutorul social, este şi acest tânăr de 22 de ani din Ştefăneşti. Nu vrea să lucreze pentru ajutorul social de 142 de lei pe care l-a luat câteva luni. “Am avut nevoie, dar nu mai am”, spune el. Întrebat cu ce îşi va întreţine familia, răspunde: “cu se se poate…îmi da tăticul..”
Nici acest tânăr nu mai vrea ajutor social, de când a aflat că trebuie să muncească în folosul comunităţii pentru bani. “Ce să găsesc de muncă aici în România, nu… eu nu sunt de muncă. Dar ce vreţi să muncesc, să strâng hârtii de pe jos? Nu doamnă, eu nu am faţă de hârtii.”
În comună Ştefăneşti, din 650 de asistaţi social au rămas fără ajutor financiar aproape 200, din aceeaşi cauza: nu au lucrat în folosul comunităţii. Unii susţin că munca le-ar dauna grav sănătăţii. “Păi trebuie să aduc scutiri la muncă că am 12 boli”, spune un bărbat.
Sunt totuşi şi persoane care s-au conformat şi respectă orarul de muncă pentru a primii banii de la stat, aşa cum prevede legea.
Monica Olaru,inspector Primăria Ştefăneşti: “Legea spune că într-un dosar, la numărul de persoane trebuie să se facă un anumit număr de ore. Cei care iau ajutoare sociale nu sunt puşi la munci foarte grele: strasul gunoaielor, măturarea, curăţatul unor canale. Eu cred că în toată ţară ar trebui să se aplice aceste reguli. e aceeaşi lege, nu?
Cei care beneficiază de ajutor social primesc 142 de lei pe lună, iar suma creşte în funcţie de numărul de persoane din familie. Legea prevede că aceşti bani se acordă dacă fac dovadă că muncit 72 de ore pe luna în folosul comunităţii.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: