Asta ia 300 de milioane pe lună! A fost avansată de fostul Olguței Vasilescu, la rândul său un sinecurist politic
Asta ia 300 de milioane pe lună! A fost avansată de fostul Olguței Vasilescu, la rândul său un sinecurist politic. Ioana Cazacu, fost secretar de stat și fost director al Departamentului pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, va conduce una dintre cele mai importante Direcții din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, spun sursele Profit.ro.
Fina lui Victor Ponta, care va încasa în jur de 30.000 de lei pe lună din noua poziție, este doar cap de listă într-o mișcare mai amplă de împrospătare a personalului ASF, susținută de prim-vicepreședintele Ovidiu Wlassopol, fostul soț al Liei Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, și necontestată de ceilalți membri ai consiliului.
Numită la propunerea lui Wlassopol, Cazacu vine din PSD Maramureș, acolo unde vicepreședintele ASF, Mircea Ursache, are o influență semnificativă. Ea a fost delegată temporar pe postul de director de Direcție, urmând ca în termen de aproximativ o lună să se organizeze concurs pentru post. Delegarea lui Cazacu a fost justificată, în discuțiile din cadrul ASF, de obligația insituției de a răspunde în termen de 30 de zile la petițiile trimise de consumatori și în condițiile în care Direcția Protecției Consumatorilor a rămas fără șef după plecarea lui Călin Rangu.
Printre consilierii prim-vicepreședintelui ASF Ovidiu Wlassopol se numără și Monica Mișa, soția ministrului Finanțelor, Ionuț Mișa, care și-a păstrat poziția și după ce fostul prim-vicepreședinte, Cornel Coca-Constantinescu, care a adus-o la ASF, a trecut pe poziția de vicepreședinte pentru asigurări. Tot în ASF lucrează și soția lui Wlassopol, potrivit declarației de avere postate pe site-ul instituției. Soția prim vicepreședintelui lucra deja în ASF înainte de venirea lui Wlassopol și în prezent se află în concediu pentru creșterea copilului.
De asemenea, împreună cu Ioana Cazacu, care până la numirea în fruntea direcției pentru protecția consumatorului era specialist în protecția datelor personale în cabinetul primvicepreșdintelui, a ajuns la ASF și un fost ofițer al Direcției de Informații și Protecție Internă (DIPI), Daniel Gabi Asănică, fără experiență în mediul privat sau în zona financiară, dar specializat în combaterea spălării banilor.
De altfel, nici Ioana Cazacu, care din poziția de director al Direcției Relații cu Publicul, Petiții și Educație Financiară, va reprezenta România inclusiv în cadrul unor structuri Europene extrem de specializate, nu are experiență în asigurări, pensii sau piața de capital și nici măcar în zona privată. Absolventă de drept, Cazacu a lucrat aproape tot timpul în posturi politice. Vine din PSD Maramureș și a fost, printre altele, consiliera lui Mircea Geoană și a fostului ministru al apărării naționale, Mircea Dușa. Cazacu deține și un titlu de doctor în etică obținut la Univeristatea din Baia Mare.
În actuala poziție, ea a fost numită la propunerea lui Ovidiu Wlassopol, el însuși susținut politic pentru postul de prim vicepreședinte al Autorității. Wlassopol este fostul soț al ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu. – Sursa: Comisarul.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: