ĂȘTIA SUNT CRETINI, SPĂGARI SAU AMBELE? Politia: „L-am oprit pe drogat cu doua ore inainte sa-i ucida pe cei doi tineri, avea droguri in masina…L-AM LASAT SA PLECE!” Cati bani le-a dat politistilor sa-l lase sa plece?!
UPDATE: Șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, Constantin Glugă, a confirmat, luni, într-o conferință de presă că tânărul a fost oprit de două ori de polițiști în trafic, fiind dus și la sediul Poliției din Vama Veche după ce în mașina sa au fost descoperite droguri. Șeful IPJ a confirmat că șoferul nu a fost testat pentru droguri deoarece nu avea un comportament care să indice consumul acestora și a susținut că tânărul a consumat substanțe interzise după ce a plecat din sediul poliției.
Șeful IPJ Constanța a precizat că a dispus cercetarea prealabiă a unui ofițer și doi agenți de poliție pentru a stabili dacă există sau nu o abatere din punct de vedere disciplinar pentru că tânărul nu a fost testat pentru consumul de droguri.
Glugă a precizat însă că drogurile găsite în mașina tânărului sunt diferite față de cele indicate de aparatul drugtest după producerea accidentului.
Vlad Pascu, tânărul acuzat că a ucis două persoane la 2 Mai în timp ce conducea drogat, a mai fost fost oprit de poliști de două ori înainte de a produce accidentul mortal, dar a fost lăsat să plece de fiecare dată pentru că poliția din localitate nu i-a făcut și testul pentru droguri, ci doar pentru alcool, au declarat pentru G4Media surse judiciare .
Prima dată, Vlad Pascu a fost oprit la un control de rutină în jurul orei 00.00, cu cinci ore înainte de a produce accidentul.
A doua oară, poliția l-a oprit în jurul orei 3 dimineață, după un apel la 112 care semnala faptul că tânărul conducea haotic prin stațiunea de la mare. Polițiștii l-au dus la secție și i-au făcut testul de alcool, la care rezultatul a ieșit negativ. Polițiștii nu i-au făcut și testul pentru droguri și i-au dat drumul, potrivit informațiilor citate.
La doar două ore, în jurul orei 5 în dimineața de sâmbătă, tânărul a produs accidentul în urma căruia au murit două persoane.
Context. Vlad Pascu, tânărul acuzat că a ucis două persoane la 2 Mai în timp ce conducea drogat, a fost cercetat în 2022 pentru deținere de droguri, dar procurorii DIICOT au renunțat la dosar pentru că ar fi fost vorba de o cantitate mică de droguri, potrivit deciziei definitive a Tribunalului București.
Procurorii au renunțat la urmărirea penală motivând că tânărul deținea o cantitate prea mică de droguri – respectiv 0,68 g cannabis.
În plus, potrivit informațiilor G4Media, Vlad Pascu ar fi urmat în trecut o cură de dezintoxicare la o clinică de specialitate din București.
Tânărul care a intrat în plin cu mașina într-un grup de oameni la 2 Mai, accident soldat cu doi morți, se numește Vlad Pascu, este din București și provine dintr-o familie înstărită, cu o pasiune declarată pe rețelele sociale pentru mașinile puternice, au declarat pentru Digi24 surse din anchetă.
El s-a fotografiat în diferite ipostaze cu haine de firmă, mașini scumpe, iar ultima fotografie e de zilele trecute de pe plajă. Mama tânărului este un cunoscut dezvoltator imobiliar în Capitală, iar tatăl lui are un atelier de tunning auto pentru mașinii off-road.
Conform postărilor de pe rețelele sociale, autorul accidentului avea permisul de conducere de doar câteva luni. Chiar a ținut să marcheze momentul obținerii permisului cu o fotografie publicată în mediul online.
Luminiţa Popescu, avocata tânărului care a omorât două persoane în accidentul rutier de la 2 Mai, a declarat jurnaliştilor, că acesta a recunoscut că a consumat droguri, dar a precizat că el nu este consumator, ci a primit drogurile în Vama Veche, unde venise la o petrecere.
Ea a fost întrebată dacă a fost pentru prima oară când clientul său a consumat droguri. „Da, din câte am înţeles, nu este consumator. Le-a primit în Vama Veche”, a precizat Luminiţa Popescu.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: