POLITICA

Atac dur la adresa lui Carmen Iohannis! De ce o acuză PSD

PSD a început în forță ziua de miercuri, când a postat pe pagina oficială de Facebook a partidului un mesaj în care o atacă pe Carmen Iohannis și pe procurorul general, Augustin Lazăr.

PSD a postat, miercuri, pe pagina oficială de Facebook, un mesaj în care îl acuză pe Augustin Lazăr că ”tolerează absenţele de la audieri ale soţiei prezidenţiale”.

”Augustin Lazăr e şeful Parchetului care tolerează absenţele de la audieri ale soţiei prezidenţiale. La schimb, Iohannis refuză revocarea lui Lazăr. Şi soţia, şi Lazăr, şi Iohannis se cred deasupra legii şi a Constituţiei”, se arată în mesajul PSD.

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, miercuri, că procurorii îşi exercită atribuţiile ”conştient şi hotărât, în baza unui mandat al societăţii, nu ca împuternicire din partea vreunei guvernări”. În plus, Lazăr rpecizează că procurorul de caz este suveran, intervenţia procurorilor ierarhic superiori în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei fiind interzisă. Reacţia vine după ce PSD l-a acuzat că ”tolerează absenţele de la audieri ale soţiei prezidenţiale”.

”Ministerul Public este alcătuit din procurori care îşi exercită, conştient şi hotărât, atribuţiile constituţionale, în baza unui mandat al societăţii (art. 131 din Constituţia României), iar nu ca împuternicire din partea vreunei guvernări. În atribuţiile lor procurorii români reprezintă interesul public, interesele generale ale societăţii şi nu interese partizane şi refuză controlul politic”, a transmis, miercuri, procuroril general Augustin Lazăr, potrivit news.ro.

Potrivit acestuia, în desfăşurarea anchetei, ”procurorul de caz este suveran, intervenţia procurorilor ierarhic superiori în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei fiind interzisă”.

”De altfel, articolul 3 alineatul (1¹) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor modificată şi completată prevede: «Procurorii sunt independenţi în dispunerea soluţiilor în condiţiile prevăzute de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară»”, a mai transmis Augustin Lazăr.

Acesta a mai citat şi explicaţiile Cartei de la Roma care, la punctul nr. 34, enunţă „Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că este necesar să se insiste ca într-o societate democratică, atât instanţele judecătoreşti cât şi autorităţile de urmărire penală să rămână libere de orice presiune politică. Rezultă că procurorii trebuie să fie autonomi atunci când iau decizii şi atunci când cooperează cu alte instituţii, trebuie să-şi poată îndeplini îndatoririle liberi de orice presiune externă sau interferenţă din partea puterii executive ori din partea Parlamantului, ţinând seama de separaţia puterilor în stat şi de responsabilitatea acestora.”

”Faţă de cele arătate, procurorul general respinge sugestiile mascate de a interveni în derularea anumitor anchete penale, subliniind şi pe această cale că procurorii sunt suverani în desfăşurarea anchetelor repartizate”, a mai transmis Augustin Lazăr.

Citând tot din Carta de la Roma, Lazăr precizează, de asemenea, „Statele trebuie să se asigure că procurorii sunt apţi să îşi îndeplinească atribuţiile fără intimidări, imixtiuni, hărţuire, interferenţă nepotrivită sau expunere nejustificată la răspundere civilă, penală sau de altă natură.”

Carmen Iohannis a fost chemată la Parchet ca urmare a plângerii penale formulate de Lumea Justiţiei împotriva soţilor Iohannis şi a notarului Radu Gabriel Bucşa din Sibiu, în legătură cu modul in care cuplul prezidenţial a intrat, din 1999, în posesia a doua imobile din centrul Sibiului, situate în strada Nicolae Balcescu nr. 29 şi în strada Gheorghe Magheru nr. 35.

Soţia şefului statului a fost iniţial chemată la audieri în 15 noiembrie, însă nu a putut da curs invitaţiei, pentru că îl însoţea pe preşedinte în vizită în Marea Britanie.

Ulterior, Carmen Iohanis a fost citată pentru data de 10 decembrie, când nu s-a prezentat, invocând motive medicale.

Klaus Iohannis a declarat că soţia sa va merge la audieri, întrucât nu au nimic de ascuns.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.