ATAC TERORIST IMINENT în GERMANIA? Fostul șef al serviciilor secrete germane o face praf pe Merkel
Fostul șef al serviciului de informații din Germania nu uită și nu iartă! Hans-Georg Maassen a desființat pur și simplu politica imigraționistă a cancelarului Angela Merkel declarând că pe teritoriul Germaniei se află „aproape 2.200 de persoane (islamiști n.r.) care ar putea declanșa un atac terorist în orice moment”.
Maassen susține, de altfel, că situația disperată în care se află securitatea țării „a fost exacerbată de așa-numita criză a migrației. Un număr necunoscut de luptători ISIS au venit în Germania.” Mai mult, fostul șef al Oficiului Federal pentru Apărarea Constituției (serviciul secret german) crede că guvernanții tratează problema siguranței publice cu inconștiență.
„Nu numai că greșelile din 2015 continuă, dar se repetă zilnic. Principalul instrument este în mâinile migranților: dacă nu doresc să se integreze, toate eforturile de integrare vor eșua. (…) Cred că este puțin probabil, personal aș spune chiar absurd, să putem integra cu adevărat oamenii care au venit la noi în ultimii ani”.
Și nu e singura critică adusă actualei conduceri a statului. Maassen crede că „Serviciile militare și alte servicii de securitate sunt tratate cu un anumit dispreț în Germania”. Ca urmare, situația actuală e critică: „În medie, în Germania sunt 500 de intrări ilegale din țări terțe în fiecare zi. (…)
70% dintre solicitanții de azil sunt încă fără acte și sunt înregistrați numai pe baza propriilor declarații.” Din punctul de vedere al fostului șef al serviciului secret politica granițelor deschise va face în curând noi victime printre germani. „Teroriștii islamici continuă să vină în casele noastre.
În 2012, numărul islamiștilor și salafiștilor era de 3800, acum este de 11500. În prezent, există aproape 2200 de persoane în Germania care reprezintă o amenințare teroristă, oameni care ar putea efectua un atac în orice moment”. Maassen susține, de asemenea, că nu este interesat să-și mai asume vreo responsabilitate alături de actualii guvernanți.
„Acum sunt pe margine. Și nu simt nevoia să mă întorc. Dacă ajungeți la concluzia că echipa formată din astfel de jucători nu poate câștiga meciul, atunci este mai bine să nu reveniți pe teren.”. Cuvintele tăioase ale lui Hans-Georg Maassen la adresa echipei Angelei Merkel n-ar trebui să mire pe nimeni.
Până la urmă, demiterea sa de la comanda Oficiului Federal pentru Apărarea Constituției a survenit ca urmare a deciziei Angelei Merkel, pe motiv că Maassen a dezmințit public că la Chemnitz s-ar fi desfășurat vreo „vânătoare de imigranți” după ce un localnic a fost ucis de un sirian și un irakian.
Ce e însă într-adevăr straniu este că atacul îndreptat de Maassen împotriva Angelei Merkel a avut loc sub patronajul unei grupări din Uniunea Creștin Democrată Germană, partidul care o sprijină pe Merkel în funcția de cancelar. E drept, CDU nu recunoaște existența Werter Union ca fracțiune a partidului, dar grupul conservator începe să aibă tot mai des poziții deschis împotriva conducerii partidului, pregătind parcă o sciziune.
O astfel de acțiune a fost și invitația adresată lui Hans-Georg Maassen. Și lucrurile nu s-au oprit aici. Pe tot parcursul întâlnirii, cei 150 de membrii Weter Union prezenți l-au tratat pe fostul șef al serviciului secret german ca pe un star rock, aplaudându-l minute în șir.
Să fie un semn că, după pierderile masive la vot, CDU va pierde și o parte din activul de partid? N-ar fi exclus și nici prima oară. Actualul lider al AfD, pe care establishmentul german încearcă prin orice mijloace să-l eticheteze drept neo-nazist, a fost și el membru al Uniunii Creștin Democrate înainte ca partidul așa-zis conservator să îmbrățișeze ideea unei imigrații masive. – Sursa: Evenimentul Zilei
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: