Atacuri FARA PRECEDENT pe scena politica: „Premierul, un zombie politic”
Tensiunile şi atacurile între USR PLUS şi PNL continuă cu intensitate, după momentul critic al zilei de marţi, când premierul Florin Cîţu i-a demis pe ministrul Vlad Voiculescu şi pe secretarul de stat Andreea Moldovan.
Cătălin Drulă, vicepreședinte USR PLUS și ministru al Transporturilor, l-a criticat extrem de dur şi l-a numit „zombie politic” pe premier.
Drulă (foto, stânga) a lansat şi un nou scenariu menit să explice îndepărtarea lui Voiculescu de la minister, spunând că fostul ministru „a deranjat, de fapt, pentru că s-a opus separării între persoanele vulnerabile și acești esențiali, cu centre speciale la vaccinare”.
Într-un interviu difuzat de G4media, Drulă a spus că formaţiunea sa insistă pentru schimbarea premierului dar a estimat că USR PLUS este „departe” de perspectiva de a vota o moţiune de cenzură a PSD.
Drulă: USR PLUS i-a fost lui Cîţu mai loial, poate, decât propriul său partid
„Din păcate a fost un gest iresponsabil (demiterea lui Vlad Voiculescu, n.r.), de imaturitate politică, un gest meschin aproape, un gest pe persoană, nu instituțional. Nu a fost un gest al unui om politic responsabil, care înțelege ce responsabilitate are într-o coaliție.
Acest comportament în care răstorni masa pentru că te simți sfidat, în care întotdeauna arunci responsabilitatea pe ceilalți – deși USR PLUS a fost un partener extraordinar de loial al premierului, poate mai loial decât propriul partid – este un comportament de anti-lider, este o dezamăgire, o spun direct.
Drulă: Moţiunea de cenzură, gestul ultim
Nu poți conduce în lipsa încrederii partenerilor pe care îi conduci. Lucrul acesta are consecințe mai subtile decât ce se întâmplă mâine. Desigur că putem ajunge și la discuții instituționale. La orice criză există și soluții instituționale, există această retragere de încredere, în forma ei prevăzută de Constituție”, a spus Drulă.
(Este întrebat de votarea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului)
Acesta este gestul ultim prin care se formalizează o retragere de încredere. Dar eu sper – și știu – că există înțelepciune, sunt oameni politici maturi, cu capul pe umeri și în PNL, care își dau seama că guvernarea nu stă într-un singur om și că, atunci când arunci în aer totul cu un gest de imaturitate – eu am cinci ani de experiență politică, nu am 20 sau 30, e suficient să-mi dau seama că ești un zombie politic în acel moment.
Reporter: Deci premierul e un zombie politic…
Cătălin Drulă: Da.
Drulă: Plângerea penală a Corpului de Control, un gest de tip Belarus, făcut din epoleţi
Lucrurile puse în cârcă lui Vlad Voiculescu sunt foarte multe fabricații media. Există gesturi oribile împotriva lui, precum acea investigație penală pentru că au publicat datele privind vaccinarea. Astea sunt gesturi de Belarus.
Vă spun cu toată responsabilitatea că e o porcărie, o măgărie, un gest de tip Belarus în care se reacționează din epoleți când ești deranjat și arăți… Suntem un stat civilizat, aici e UE, avem altă viziune. Genul ăsta de combinație de mușchi din partea unui anumit tip de sistem, un anumit tip de reacții…
Premierul, pe de o parte, își promovează imaginea de tip modern cu tricouri Metallica, pe de altă parte apelează la vechile trucuri cu Corpul de control, cu trimis la parchet, pentru că în opinia publică asta blamează, pune presiune pe un om. Cine își dorește să aibă un dosar? Când știe de fapt că nu are nici o substanță acolo.
Vlad Voiculescu a deranjat, de fapt, pentru că a arătat separarea între cei vulnerabili și acești esențiali, cu centre speciale la vaccinare.
Există mereu tendința ca anumite caste și zone din sistemul public să-și facă propriile sisteme. Nu e ok.
Noi ne-am opus în acea ședință de guvern, am reușit să obținem, și cred că e o victorie, ca să nu fie mai mult de 25% (în centre speciale – n.red.)
Așa s-au putut vaccina timpuriu cât mai mulți care au cu adevărat nevoie de vaccin, cei peste 65 de ani și cei cu adevărat vulnerabili”, a susţinut ministrul, arătând că este nevoie de o reaşezare a Coaliţiei de guvernare. El a fost întrebat ce înseamnă asta, în mod concret.
Drulă: Reaşezarea Coaliţiei presupune să rezolvăm problema premierului.
„În primul rând să rezolvăm problema premierului (este întrebat dacă asta înseamnă schimbarea premierului, n.r.) Da, asta se va rezolva mai devreme sau mai târziu. Și înseamnă un sistem de lucru și garanții că facem reforme. Nu suntem aici la guvernare ca să curgă zilele într-un contor. Dacă doar trece un contor și sub contor băieții deștepți, hoții fură în continuare în sănătate, transporturi, nu am făcut mare lucru, doar am dat o poleială.
(Este întrebat cum va vota USR PLUS la moţiunea de cenzură a PSD dacă premierul nu va demisiona)
Nu vreau să anticipez în momentul acesta. În politică toate opțiunile trebuie să fie masă. O moțiune de cenzură e până la urmă un act de retragere a încrederii în premier. Dar eu cred că suntem departe…Există foarte multă supărare și în USR, și în PLUS și există și această variantă. Dar cred că până acolo e un drum lung de parcurs.
Drulă: Este o guvernare foarte în regulă, de ce să ieşim?
Există oameni maturi politic și responsabili și în PNL, noi colaborăm foarte bine. Probabil că Florin Cîțu a fost un pariu greșit (…)
Va fi o discuție în coaliție luni și nu aș vrea să anticipez în faza aceasta. Noi ne continuăm treaba.
S-a discutat despre ieșirea de la guvernare. De ce să ieșim de la guvernare? E o guvernare foarte în regulă, nu ieșim din coaliție, suntem fideli față de parteneri, dar guvernarea nu stă într-un singur om, ca să repet cuvintele premierului”, a concluzionat ministrul Cătălin Drulă.
Sursa: antena3.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: