ATACURILE TERORISTE DE LA PARIS – IPOCRIZIE

Solidaritate, ipocrizie, dublă ipocrizie

E fascinant jocul atitudinilor și părerilor născut din tragedia pariziană. Printre ultimele e și strâmbatul din nas la manifestările de solidaritate.

Câtă ipocrizie revoltătoare – cum putem să dăm atâta importanță unei simple duzini de morți când în Africa sunt omorâți cu miile și nimeni nu zice nimic?

Uite, mie mi se pare ipocrită exact poziția asta și din mai multe motive:

1. Când vorbești despre oficialități, despre cercurile diplomatice și despre manifestări publice, trebuie să înțelegi că asta e treaba lor.

Vai cât de repede sărim să dăm cu pietre când vreun șef de stat vine pilit la o conferință, scapă vreo înjurătură, vreo mârlănie în public, câtă lipsă de etichetă și profesionalism! Nu-și face treaba, nu-și respectă funcția, dom’le!

Dar când și-o face, e ipocrit pentru că trebuia să aibă aceeași poziție pentru fiecare atac terorist din lume. Zău?

1. Când vorbești despre noi restul și te revolți că ne doare, ne șochează sau acordăm mai multă importanță unei tragedii petrecute mai aproape de lumea noastră decât uneia din spații străine nouă și mai depărtate cultural decât luna, să ne gândim o clipă la o chestie:

Când e ultima dată când cineva te-a făcut ipocrit pentru că plângi la înmormântarea lui tac-tu și n-ai plâns la a vecinului de stradă? Exemplu e extrem dar ideea rămâne, e normal să ne afecteze mai mult ceva mai apropiat nouă.

Cât despre ipocrizie, ea este opusul sincerității. Cu foarte puține excepții, nu văd cum o poziție de solidaritate cu victimele unui atac terorist poate să nu fie sinceră. Dacă nu afli, treci cu vederea sau nu te afectează toate tragediile lumii, nu înseamnă că nu ești sincer când îți pare rău și spui că îți pare rău despre una dintre ele.

3.Nici măcar mass-media nu poate fi considerată ipocrită. La fel ca și cercurile diplomatice, lumea media își face treaba – prezintă știri despre subiecte care interesează, care se cer, care pot să viralizeze, care fac bani, pentru că da, ne pasă mai mult de bunicul nostru decât de bunicul lui Abuba din Congo.

E natura noastră și sa facem morală de ea… abia asta e ipocrizie.