POLITICAUMOR

ATENTAT LA SIGURANȚA NAȚIONALĂ – La Carmen Dan au fost descoperite acasă și la birou mai multe microfoane

Poate unii se vor mira, dar la doamna Carmen Dan, Ministrul de Interne, nu a fost descoperit un singur microfon ci mai multe. Un adevărat atentat la siguranța națională.

Cei chemați să curețe locuința doamnei ministru de microfoane au avut o mare surpriză. În loc să descopere un singur microfon au descoperit mai multe. Prin fiecare sertar era câte unul, în dulăpiorul de la baia de acasă au descoperit numai puțin de trei.

Cercetarea s-a făcut și la biroul doamnei ministru în mare secret. Acolo au fost descoperite nu mai puțin de opt ascunse prin fișete printre dosare.

Interesant este că doamna ministru știa de cea mai mare parte din ele dar credea că sunt altceva. Din motive sentimentale a cerut insistent ca unele să îi fie returnate.

”Vă rog să mă credeți că am fost șocată – a declarat doamna ministru – știam de aceste microfoane dar credeam că sunt … altceva. Pe unul cel violet în foloseam când făceam ness. Făcea o spumă incredibilă. Pe cel de jos îl foloseam pentru a-mi corecta ținuta la călărie.

Am rugat ca acestea să îmi fie returnate din motive sentimentale” – a mai declarat doamna ministru.

Surse din cadrul serviciilor de contrainformații au declarat că cercetările continuă pentru a se afla cine a implantat respectivele microfoane în apartamentul și la biroul doamnei ministru.

UPDATE Se pare că cercetările s-au extins și la Ministrul Muncii, doamna Lia Olguța Vasilescu. Acolo se bănuiește că, de vreme ce a fost de Crăciun în Cuba, să se găsească mult mai multe microfoane. Serviciile de informații cubaneze având obiceiul să pună microfoane tuturor celor care le vizitează țara.

Poate vom reveni…

Sursa: Romanica Blues

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.