MEDICAL

Atentie! ADEVARUL despre ASPIRINA și PARACETAMOL

Medicul ATI Radu Țincu, trage un semnal de alarmă. Acesta a vorbit despre prospectul celor mai folosite medicamente din farmacii, mai exact, despre aspirină și Paracetamol. Potrivit acestuia, dacă toți oamenii ar citi prospectul, ar rămâne șocați de efectele adverse pe care acestea le au.

Medicul ATI Radu Țincu a explicat de ce în anumite cazuri se ajunge la spital din cauza medicamentelor din farmacii. Totodată, el a mai adăugat că vaccinul anti-covid are mai puține reacții adversedecât paracetamolul sau aspirina, însă oamenii nu stau să citească prospectul acestora atunci când le administrează.

“Da, trebuie să citim prospectul. Cu siguranță și cei care sunt împotriva vaccinului, mulți dintre ei nu au citit nici măcar prospectul vaccinului, iar foarte mulți din cei care vorbesc despre reacții adverse ale unor medicamente, nu au parcurs prospectele acestor medicamente.

Face aceste lucruri, pentru că ne-am obișnuit cu ideea că a lua un simplu paracetamol, o aspirină, un analgezic sau un antiinflamator, credem că sunt lipsite de orice riscuri, dar dacă ar fi să citim prospectul, am rămâne surprinși, cu adevărat îngroziți, de multitudinea de efecte secundare”, a explicat medicul Radu Țincu, la Antena 3.

Ce reacții adverse are paracetamolul
Totodată, medicul a vorbit și despre efectele adverse ale paracetamolului, care, potrivit acestuia poate determina reacții hepatice toxice, în cazul pacienților care suferă de hepatite cronice.

El a mai adăugat că există pacienți care iau medicamente care conțin paracetamol, fără să știe ce substanțe conțin, de fapt, acestea.

“Sunt medicamente folosite de zeci de ani, lumea s-a obișnuit cu ele, iar în cazul paracetamolului, de exemplu, elementul pe care trebuie să îl avem în vedere este hepatotoxicitatea.

Este un medicament care poate determina reacții hepatice toxice, la pacienții cu boli cronice hepatice, cei cu hepatite cronice, B, C sau la cei cu hepatite alcoolice.

Sunt pacienți care își administrează preparate ce conțin paracetamol, dar au denumiri comerciale diferite, fără să știe că supra dozează această substanță și vin la spital cu hepatite cronice”, spune Radu Țincu.

În același timp, medicul a mai adăugat că doza de paracetamol trebuie să fie atent monitorizată, în special în cazul pacienților cu boli cronice.

“Dacă discutăm de pacienți cu boli cronice, doza este paracetamol trebuie foarte atent monitorizată de către medic (…) Știm care este doza maximă de paracetamol, admisă pe zi. Nu trebuie să trecem de mai mult de patru grame de paracetamol pe zi. Atenție foarte mare la preparatele care conțin aceeași substanță activă, dar au denumiri diferite”, a adăugat Radu Țincu.

De cealaltă parte, cei care iau aspirine trebuie să fie și ei atenți. Potrivit medicului, unii pacienți ajung la spital cu ulcere perforate și chiar cu hemoragii esofagiene, de la o simplă aspirină.

El a adăugat că aspirina poate accentua probleme gastrice și totodată este un coagulant.

“Nu de puține ori am avut pacienți care au ajuns la spital cu ulcere perforate, cu hemoragii esofagiene, în cazul pacienților cu ciroză hepatică, care au luat o banală aspirină.

Aspirina știm că poate să accentueze toate aceste probleme gastrice, iar pe de altă parte este un anticoagulant. Pacienții care au tulburări de coagulare, discutăm de pacienții cu boli hepatice cronice, care iau alte tratamente pentru coagulare, în acest caz, suprapunerea cu aspirina poate determina aceste accidente hemoragice”, a detaliat medicul Radu Țincu.

În ceea ce privește reacțiile adverse, aspirina poate avea efecte adverse severe, în special în rândul persoanelor ce prezintă probleme de coagulare.

“Sunt pacienți care nu știu, de exemplu, că au o scădere a numărului de trombocite, care este o boală hematologică și au asociat cu medicamentele cu aspirină, venind la spital cu accidente hemoragice, multe dintre ele fiind fatale (…) Aspirina pare unul dintre cele mai banele medicamente pe care putem să-l luăm, dar iată că poate da reacții adverse importante, în combinație cu alte medicamente”, a adăugat el.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.