GENERAL

ATENTIE! Amenzi ASTRONOMICE pentru cei care poartă mască textilă

Cine merge într-un spațiu public purtând o mască textilă riscă să fie amendat cu până la 2500 de lei. Este ca și cum nu ar avea mască, spune ministrul de Interne, Lucian Bode, într-un interviu pentru Digi24.

„Nu au nevoie de indicații agenții când fac verificări, ci de lege. Câtă vreme hotărârea CNSU și Hotărârea de Guvern sunt clare, iar ordinul de ministru vine în completarea celor două, polițișii și jandarmii, cei care verifică respectarea acestor măsuri, trebuie să aibă fundament legea, nu indicațiile ministrului.

Specialiștii spun că tulpina Omicron se răspândește foarte rapid și transmisibilitatea este una foarte mare. În aceste condiții, portul măștii este esențial în limitarea răspândirii. Niciun efort nu este prea mare.”

De asemenea, Bode a fost întrebat care este amenda pentru cineva care poartă mască, dar nu este mască chirurgicală.

„Este amenda care se aplică pentru portul măștii neconforme, nu am umblat la cuantumul amenzilor”, a conchis ministrul de Interne.

Guvernul a aprobat, joi, prelungirea stării de urgență cu încă 30 de zile, începând din 8 ianuarie. În ședință s-au stabilit și măsurile care vor fi aplicate pentru a preveni îmbolnăvirile în valul 5 al pandemiei, între care obligativitatea purtării măștii medicale sau FFP2 în toate spațiile închise și deschise.

„Aceasta reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenţie a COVID-19, la nivelul Uniunii Europene. FFP înseamnă „piesă facială filtrantă” și este un standard european pentru eficiența măștii. Acest tip de mască filtrează cel puțin 94% din toți aerosolii, inclusiv virusurile din aer precum SARS-CoV-2”, potrivit hotărârii.

Fac excepție de la purtarea măștii de tip medical sau FFP2 în toate spațiile închise și deschise, conform Hotărârii nr. 1 a CNSU: copiii cu vârsta mai mica de 5 ani, persoanele care sunt singure în birou, prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane, reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane, vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare dintre celelalte persoane din public, persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperature ridicate, umiditate crescută etc) sau activități sportive.

Sunt menținute măsurile în vigoare referitoare la participarea persoanelor la activități până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.