GENERAL

Atenție. Copiii asasini terorizează străzile. Au fost crescuți de Mafie

Copiii asasini crescuți de Mafie terorizeazăstrăzile Italiei. Mai mult decât atât, copii români au aderat la acest fenomen numit Baby Gang.

Primesc primele arme înainte să împlinească zece ani. Sunt duși în măcelării pentru a fi obișnuiți cu sângele și cu ideea de moarte încă de mici, sunt învățați să disprețuiască forțele de ordine, iar mai apoi sunt folosiți de mafie pentru asasinate, transport de droguri sau supravegheri în teritoriu: sunt detalii oferite de un colaborator al justiției italiene care a fost recrutat de mafie pe când alții de vârsta lui abia intră în clasa întâi, scrie Digi24.

Luigi Bonaventura avea puțin sub zece ani atunci când i-au dat pe mână primul pistol. Își amintește că mâinile sale erau mici și firave, încât reculul i-a dat degetul peste cap. Acum este unul dintre martorii cheie ai justiției italiene și a participat la zeci de procese. El a fost unul dintre copiii soldați ai mafiei italiene ‘ndrangheta.

„Ești crescut în familii care îți predau subcultura mafiotă, cu părinți și unchi care îți indoctrinează cultul familiei mafiote. La început îți aduc pistoale acasă, te învață cum să le cureți, cum să le folosești, să le încarci, iar mai apoi te încurajează să repeți jocul. Pe urmă îți arată armele de asalt, iar tu cum ești mic, rămâi fascinat. Asiști la percheziții, la arestări, te învață să disprețuiești forțele de ordine. Toate aceste lucruri pe care le trăiești în copilărie te condiționează și te marchează pe viață”.

Bonaventura își aduce aminte cum era deseori dus la măcelărie, unde copiii soldați erau învățați să omoare animale, pentru a se obișnui cu sângele.

„Pe vremuri eu nu înțelegeam aceste lucruri. Când m-am maturizat mi-am dat seama că era un mod prin care încercau să mă obișnuiască cu moartea”

Italianul mai povestește că aceste practici erau de ajutor în momentul primului asasinat: „până când nu tragi cu arma, nu simți nimic”.

Și în zilele noastre, clanurile mafiote italiene recrutează copii pe care îi inițiază în cariere de criminali, așa cum demonstrează anchete recente în Piemonte și Calabria.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.