NATIONALSOCIETATE

Atentie! Oameni periculosi in libertate langă Timisoara. Anuntul care a speriat un cartier intreg

De teama hoților, mai multe asociații de locatari din Timișoara s-au apucat de treabă. Cum nu se pot apăra de ”oamenii răi”, membrii asociației de locatari s-au gândit să apeleze la o altă tactică.

În mai multe blocuri din Timișoara, care sunt administrate de același bărbat, locatarii s-au trezit cu un anunț important. Administratorul s-a gândit că cea mai bună variantă este să își anunțe vecinii care sunt noutățile din codul penal. Bărbatul care și un exemplu, el spunând că oamenii răi se prezintă drept specialiști ai deratizării.

Mesajul care a fost lipit în imobile îi avertizeaza pe locatari că hoții s-au înmulțit și sunt pregătiți de noi lovituri. Iar loviturile s-ar putea da chiar în blocul lor.

”Hoții și pârnăiașii sunt liberi”, atrage atenția administratorul, după care îi sfătuiește pe oameni cum să se apere de personajele negative. În Timișoara, odată cu intrarea în vigoare a noului cod penal, nu mai puțin de 22 de persoane, care în trecut au fost cercetate și condamnate pentru fapte violente, au fost eliberate odată cu prevederile din noul Cod Penal.

Sursa: Exlusiv TM

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.