ATENTIE! Puteți rămâne fără bani! Una dintre cele mai importante bănci din România vă blochează conturile
Mai mulți clienți ai uneia dintre cele mai importante bănci din România s-au trezit cu conturile blocate pentru că nu au putut justifica proveniența banilor. Este vorba despre banca ING, care explică ce trebuie să facă clienții pentru a nu se trezi în această situație.
Recent, mai mulți clienți ai ING au susținut că banca le-a cerut să justifice proveniența banilor din conturi. Cei care au refuzat s-au trezit cu conturile închise, potrivit propriilor mărturii. În replică, ING se apără și susține că nu face decât să respecte legislația europeană, care ar impune acest lucru. Cine are dreptate?
„Nu sunt infractor, nu fac trafic de droguri, nu am cazier, nimic. Nu făceam tranzacții peste graniță, doar încasam salariul pe card și, câteodată, mai băgam la pariuri online. M-a sunat banca să mă întrebe din ce trăiesc. Le-am zis că nu au dreptul să întrebe așa ceva, apoi m-am trezit cu contul închis, fără nicio notificare. M-au întrebat: «Ce e cu sumele considerabile rulate pe contul dumnevoastră?» Eu i-am întrebat: «Care e treaba dumnevoastră?»”, a spus un client ING pentru Libertatea.
Un alt client care a refuzat să ofere informații despre proveniența bilor s-a trezit pe o listă neagră și nu mai are voie să fie client ING timp de 5 ani.
Băncile pot cere justificarea banilor din conturi
ING susține că nu face nimic ilegal, ci, din contră, cere aceste detalii în baza unei directive europene care obligă instituțiile financiare să își actualizeze datele despre clienți. Este vorba de Directiva (UE) 2015/849.
Scopul final al acesteia este combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului. Informările cu privire la actualizarea date au fost trimise de ceva timp către clienți.
„Aceste verificări sunt obligatorii, iar suplimentar informațiilor de identificare, clienții trebuie să ofere și o serie de informații precum ocupația, scopul și natura relației de colaborare cu banca, sursa fondurilor ce urmează să fie utilizate în derularea relației de afaceri, etc. Aceste informații permit băncii să își îndeplinească obligația legală de a avea un profil al clientului astfel încât să detecteze comportamente neobișnuite și să le poată raporta autorităților relevante atunci când este nevoie.”
Ce trebuie să faceți ca să nu vă pierdeți banii din conturi
Cine nu actualizează aceste date riscă închiderea conturilor. Iată ce trebuie să faceți pentru a nu vă pierde banii:
”ING Bank România trimite trei notificări pentru actualizarea datelor la adresa de e-mail specificată la deschiderea contului, precum și telefonic, sms sau fizic (la adresa de corespondență) dacă este cazul. Aceste notificări se trimit cu trei luni, respectiv două luni și imediat înainte de închiderea contului, specificându-se explicit faptul că, în lipsa acestei actualizări, contul urmează să fie blocat”, au transmis reprezentanții ING.
Potrivit Directivei Europene, transpusă în legislația locală prin Legea 129/2019, băncile și serviciile financiare (precum Revolut) sunt obligate să investigheze orice tranzacție suspectă și, implicit, s-o blocheze, dacă există suspiciuni. Evident, nu pot face asta manual, așa că au creat sisteme automate. Și ele lucrează între niște limite, după niște parametri și pot bloca și conturi oneste.
Totodată, entitățile financiare pot să ceară aproape orice fel de documente care să justifice tranzacțiile și banii.
Sursa; antena3.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: