GENERALNATIONALNOUTATISTIRI

ATENȚIE, SE FURĂ CASE ÎNTREGI!

casa

Unui brăilean, i-au furat casa cu totul

Vedeți ce a pățit un cetățean, când s-a dus să-și petreacă câteva zile libere:

“În caz că aveți o casă de vacanță pe undeva, ar fi bine să verificați dacă mai este acolo, altfel s-ar putea să pățiți ca mine. Mă duc la căsuța de vacanță de la țară, și găsesc în locul ei, un lan de porumb.

Nu, nu era astupată de porumb, ci nu mai era deloc. Hoții au demolat-o ca să scoată fierul din pereți iar vecinul s-a gândit să pună și el o recoltă în locul ei, asta fără să-i dea voie cineva, proprietarul, adică eu.

Se întâmplă în România (jud. Brăila), și nu este o glumă.

Întrebat de când nu a mai trecut pe acolo, el răspunde:

De 2 ani. De casa avea grija un vecin, se mai ducea din cand in cand pe acolo dar a murit si eu nu am stiut. Mergeam in fiecare an , dar anul trecut nu am fost ca a murit bunica si am avut altele de razolvat. Eu cred ca dupa ce a murit cel ce avea grija, vecinii sau cineva din sat ca nu avea altcineva cine, a spart casa, a carat tot si dupa aia s-a gandit ca i-ar trebui si fierul din pereti. Pana si fantana a distrus-o, o fantana de 10 m adancime facuta din chestii d-alea rotunde din beton, nu stiu cum se numesc. Le-au scos din fantana si apoi au aruncat gunoaie si pamant. De gard nu mai zic ca nu mai era, ca m-am invartit vro 20 min pe acolo pana mi-am dat seama. Credeam ca am gresit satul.

La întrebarea, dacă a mai rămas ceva, el dă un răspuns uluitor:

Ba da. Fundatia. P-aia n-au avut nici cum si nici de ce sa o distruga

Tot el comentează:

Frate, s-a furat tara asta cu totul si nu-i pasa nimanui….ce sa mai zic de o casuta intr-un sat dintr-un oarecare judet? nu-i pasa nimanui frate, si adevarul e ca aia de acolo n-au ce munci de 25 de ani, fura si ei ce pot cum pot, ca sa manance,trebuie sa traiasca. Nu sunt suparat pe ei.

casa3 casa4 casa2 casa1

 

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.