ATENTIE! Specialiști americani: De ce este foarte puțin probabil să te infectezi cu COVID-19 de la pachetele primite prin curier sau de pe ambalajele produselor din magazine
NU ar trebui să fim panicați și să credem că ne putem infecta cu noul coronavirus doar de la un pachet adus de curier sau de la ambalajul unui produs cumpărat din supermarket, spun specialiști din SUA, unde problema a fost pe larg dezbătută. Un risc există, dar este extrem de mic și poate fi eliminat dacă ne spălăm pe mâini când venim în casă și dacă dăm cu dezinfectant pe ambalaj sau dacă aruncăm cutia de carton primită de la curier.
Joseph G. Allen, profesor la Harvard University, spune, citat de Washington Post, că virusul poate fi detectat pe diverse suprafețe, chiar și la o zi după ce a ajuns acolo, dar cantitatea de virus descrește rapid, spre exemplu înjumătățirea acestei cantități apărând la fiecare 5,6 ore pe oțel inoxidabil și la fiecare 6,8 ore pe plastic.
Chiar și în cel mai rău scenariu posibil, dacă șoferul ar avea COVID -19 și ar pune mâna murdară pe pachet și ar și strănuta pe cutie, sunt mult prea mulți factori care ar trebui să se potrivească pentru ca cel care primește să se îmbolnăvească. Spre exemplu, ar trebui să aibă ghinionul să pună mâna fix pe un loc anume de pe pachet.
Allen spune că lanțul de ghinioane poate fi ușor rupt de oricine se teme că s-ar putea infecta de la un pachet pe care l-a comandat prin curier sau de la pachete cu mâncare comandate de la restaurant.
Poți lăsa pachetul câteva ore lângă ușă după ce l-ai primit sau îl poți da cu dezinfectant imediat după ce l-ai primit. Important este să te speli pe mâini după ce ai pus mâna pe colet
La fel, la supermarket este important să stai la 1,5 metri de ceilalți oameni, să nu duci mâna la ochi, la nas sau la gură, iar acasă, fie să nu pui mâna timp de câteva ore pe ambalajele produselor de care nu ai imediată nevoie, fie să le ștergi cu dezinfectant pe cele pe care le desfaci imediat. La fel, fructele și legumele trebuie bine spălate, dar asta era valabil și înainte de criza COVID-19.
Concluzia este că riscul este minim dacă iei aceste măsuri de prevedere.
Sursa: comisarul.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: