ATENȚIE! Un boschetar OPREȘTE GAZUL din blocurile în care intră să doarmă
Alertă, un om al străzii are o preocupare mai mult decât ciudată: opreşte gazul locatarilor din blocurile în care intră să doarmă!
Un individ fără locuinţă doarme în casa scărilor din diverse blocuri, și asta nu ar fi cu nimic iețit din comun dacă omul nu ar fi preocupat să oprească gazul locatarilor.
Semnalul de alarmă a fost tras de către administratorul unuia dintre blocuri, care a montat o cameră de supraveghere pentru siguranţa locuitorilor. Chiar dacă blocul este dotat cu interfon, omul străzii, nu a avut nicio problemă de acces. El a așteptat să iasă cineva, iar apoi a prins-o înainte să se închidă. S-a dus apoi la fiecare contor şi a oprit gazul, poate de frica unor scurgeri care l-ar sufoca în somn ori deranjat de zgomot pe care unele dintre acestea îl emit.
„Cine ştie, poate că vrea să doarmă liniştit, pentru că la unele contoare se aude un scârţâit. Dimineaţa a venit un vecin să mă întrebe de ce au oprit gazul fără să anunţe. De fapt, gazul era oprit de boschetar”, a declarat administratorul.
Omul fără adăpost a dormit o singură noapte în blocul care avea supravegheare video. Se pare însă că acesta ia scările la rând.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: