AU IESIT LA GREVA DAR AU UITAT SA INVETE! Profesori care s-au infipt la salarii mari, dar nu au fost in stare sa treaca un examen banal!
Rezultatele la examenul național de intrare în învățământul preuniversitar sunt așteptate astăzi. 7000 de dascăli din cei 30.000 care au participat la concurs vor fi angajați pe perioadă nedeterminată. Un număr mult prea mic pentru nevoile sistemului, care practic se autosabotează ținând blocate peste 65.800 de catedre pentru care în loc să fie angajați profesori titulari, sunt ținuți, cu ziua, suplinitori.
Sistemul de ocupare a catedrelor în învățământul preuniversitar face ca un candidat la Titularizare să rămână profesor suplinitor chiar dacă obține nota 10 la examen. Aceasta dacă în specialitatea pentru care a concurat nu este scos niciun post la concurs. La fel de bine un profesor care a onținut nota 7 la titularizare poate lua concursul devenind profesor titular și posesorul unui contract pe durată nedeterminată dacă în specialitatea lui au fost scoase locuri la concurs.
”Titularizarea este o problemă care trenează”
Pentru a deveni titularizabil, un post trebuie să aibă o viabilitate mai mare de patru ani – un ciclu de învățământ – și să fie anunțat ca atare de instituția școlară, în urma unei decizii a consiliului de administrație. Multe dintre posturi nu sunt anunțate.
Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, spunea în vara anului trecut că: „Titularizarea este o problemă care trenează de foarte mult timp în România. Am atras pentru prima oară atenția în acest an că mai puțin de 10% din posturile titularizabile, care sunt puțin peste 5.000, sunt pentru limba română, matematică, istorie, geografie, fizică, chimie”. Foarte multe posturi, deși complete, nu sunt scoase la titularizare, recunoștea fostul ministru.
Cîmpeanu estima anul trecut că numărul posturilor titularizabile în 2023 ar trebui să ajungă la 20.000 – 25.000. Doar că, la concursul de anul acesta au fost scoase doar 6.837 de posturi pe durată nedeterminată, dintre care, cele mai multe – 1.154 – pentru educatoare și învățătoare – 962. Cîmpeanu propunea ca viabilitatea unui post să nu mai fie certificată doar de școală, ci și de inspectorate.
Actualul sistem face ca un profesor suplinitor să-și poată da definitivatul și toate gradele, chiar dacă nu are post și să rămână suplinitor toată viața, în timp ce un profesor titular poate să se mulțumească doar cu definitivatul.
Posturi blocate pentru privilegiați
Dincolo de faptul că școlile se feresc să scoată posturile la concurs, preferând să lucreze cu suplinitori, profesorii care au reușit să devină titulari își cer transferul în alte școli, procedură agreată de instituția școlară respectivă. Sistemul funcționează mai ales dinspre școlile din mediul rural către cele din orașele mari. ”Dacă există o bătaie mare, ea este spentru posturile din orașe. Mai ales din orașele mari. Acestea sunt cele care contează cu adevărat. Cred că avem un mare deficit de cadre didactice mai ales în zonele rurale în care în principiu nu poți alcătui o normă didactică într-un singur sat și trebuie să cumulezi două-trei sate. Oamenii nu prea vor să se ducă acolo, iar dacă se duc, stau un an-doi, în perspectiva transferului, cu rezervarea postului”, a explicat expertul în educație Mihai Maci.
Un alt mecanism care blochează catedrele pentru concursul de titularizare este cel prin care un profesor titular care obține un loc de muncă la inspectoratul școlar, în minister sau devine primar, lider de sindicat sau președinte de stat are dreptul de a-și rezerva catedra, orele care alcătuiesc norma didactică fiind acoperite de un profesor suplinitor. Aceasta înseamnă că oricând dorește profesorul respectiv se poate întoarce la catedră ca titular.
An de an, prin aceste mecanisme, practic, marile orașe sunt blocate pentru concursurile de titularizare, numărul catedrelor pe perioadă nedeterminată fiind foarte mic.
Paradoxul liceelor bune
Și examenul în sine ar trebui schimbat, mai spune Mihai Maci, pentru că, pe lângă testarea cunoștințelor în specialitate, li se cere candidaților ”o serie de neghiobii de pedagogie”. ”Un candidat poate să fie foarte bun la Matematică, dar nul la tâmpeniile acelea pedagogice care oricum n-au nicio relevantă pentru cineva care predă. Nu spun nimic despre activitatea ta didactică. E așa un soi de limbă de lemn pe care trebuie să o cunoști”, subliniază Mihai Maci.
Și se mai întâmplă un fenomen, mai spune expertul: ”Din cauza transferurilor succesive a căror țintă este liceele bune din marile orașe și de rezervare a catedrelor se întâmplă ca în aceste licee bune să fie profesori în vârstă. Paradoxul face ca exact acolo unde ar fi cea mai mare nevoie de oameni tineri, cu o viziune nouă asupra felului în care se predă și asupra conținuturilor, tocmai acolo sunt oamenii cei mai conservatori. Asta fiind, în treacăt fie spus, o garanție pentru pătinți, pentru că ei își doresc școală ”de modă veche”. Ideea ar fi ca în marile licee naționale, cu o anumită periodicitate, să aduci oameni tineri care să reîmprospăteze viziunea asupra materiilor”, mai spune Maci.
În maximum 10-15 ani însă, jumătate dintre posturile din învățământ vor trebui scoase la concurs pentru că actualii ocupanți se vor pensiona. ”Dar e posibil să nu fie scoase la concurs și să ne plângem că, pe de o parte, avem o criză de profesori, pe de altă parte, nu se scot posturile. Pentru că, la noi, așa merg lucrurile”, consideră expertul.
La noi, conchide Mihai Maci, tinde să capete structura unui mecanism feudal: ”Pot să-mi imaginez că există o școală unde directorul aduce pe cine vrea și spune: 30% vine înapoi, asta e condiția de angajare. Tot așa cum într-o univesitate poți avea un mare profesor care nu ține nicio oră. Toate i le țin doctoranzii. Efectiv, sunt structuri feudale, în sensul în care era feudalism în Țările Române în secolul XVII”.
Titularizare 2023. Meseria de dascăl a devenit brusc atractivă
10% dintre candidați s-au retras
Rata de participare la proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar, desfășurată miercuri, 12 iulie, a fost 83,17%. Din promoția de absolvenți ai acestui an înscriși la concurs, s-au prezentat 81,70% dintre candidați. 2.623 de candidați dintre cei prezenți s-au retras (2.541 de candidați din motive personale, respectiv 82 de candidați din motive medicale).
Proporția candidaților retrași, din totalul candidaților prezenți, este 9,87%. 26 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediile inspectoratelor școlare şi pe site-ul dedicat.
Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar) în data de 18 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 19 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afişează în data de 26 iulie.
Pentru a obţine statutul de titular candidații trebuie să obţină minimum nota 7 la proba scrisă.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: