NOUTATIPOLITICA

AUR se OPUNE interceptării conversațiilor private din mediul online. Senatorul Claudiu Târziu: Proiectul trebuie respins. Nu vrem să redevenim o naţiune supravegheată de securiști!

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), singurul partid care a votat împotriva interceptării conversațiilor de pe Whatsapp, Telegram și Signal, cere senatorilor să nu voteze proiectul de lege promovat de F. Cîțu, a transmis, vineri, partidul AUR, prin intermediul unui comunicat de presă.

„Suntem singurul partid politic din afara sistemului și asta se vede și în felul în care a fost votat proiectul de lege în prima cameră sesizată. Facem însă o încercare – un apel la conștiința tuturor senatorilor, pentru a respinge acest proiect nefast. Să nu ne întoarcem la practicile statului totalitar din perioada comunistă. Nu vrem să redevenim o naţiune supravegheată de securiști! AUR își propune să consolideze standardele democratice, nu să le coboare”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.

„Guvernul Cîțu a adoptat, cu trei zile înainte de a fi demis de Parlament, un proiect de lege în care a fost introdus pe șest un articol ce lărgește în mod nejustificat interceptările electronice. Atât a putut marele liberal Florin Cîțu, ajuns astăzi în dizgrația tuturor: ziua ca hoții, a dat un ultim atac la drepturile și libertățile cetățenești. AUR a votat împotriva acestui proiect la Camera Deputaților și va fi consecvent la Senat. Cerem o dezbatere publică serioasă pe acest subiect, cu implicarea tuturor specialiștilor din societatea civilă”, a declarat deputatul George Simion, co-președinte AUR.

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice și pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice a fost adoptat, fără modificări, de către Camera Deputaților la data de 7 decembrie, cu 256 de voturi pentru, 34 de voturi împotrivă și 7 abțineri. Toți parlamentarii AUR au votat împotriva acestui proiect.

VEZI SI – DICTATURĂ ÎN ROMÂNIA! Serviciile secrete vor ști ce scriem pe WhatsApp

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

One thought on “AUR se OPUNE interceptării conversațiilor private din mediul online. Senatorul Claudiu Târziu: Proiectul trebuie respins. Nu vrem să redevenim o naţiune supravegheată de securiști!

  • Mai Claudiu, dar o natiune supravegheata de americani, cu mina romanilor, cum iti suna ?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.