Av. Rapcea: Vedenie

Ceremonia inmormantarii decurse in tacere, in fata oamenilor pe ale caror chipuri nu se putea citi nimic, din pricina mastilor. Doar lucirile stinse din ochii tradau ceva din durerea pierderii celor dragi. Cosciugele fura insirate in linie pe fundul santului iar dupa o scurta slujba, oficiata de un preot militar costumat precum un astronaut, un micut rover lunar cu lama, manipulat de catre un alt militar-cosmonaut incepu sa acopere cu pamant sicriele. Icnete de durere se auzira din spatele mastilor, o femeie se incovoie la pieptul cuiva.

Erau cei 600 de vaccinati care murisera cu doar o zi in urma in sectorul 4 al Capitalei. Alte sute de sicrie, din alte sectoare, asteptau stivuite la marginea terenului viran transformat peste noapte in cimitir, ca santul in care urmau sa fie ingropate sa fie finalizat de buldozerele militare.

Campania de vaccinare, care paruse un succes de box-office mediatic, se incheiase brusc in momentul in care vaccinatii incepusera sa moara in numar din ce in ce mai mare. Iar cifrele explodau, de la o zi la alta.

Se declansasera anchete, se cautau vinovati, tapi ispasitori, insa toata lumea era ingrozita de amploarea deceselor. Parea un soi de epidemie muta, de val urias de moarte ce se abatuse asupra celor ce se aruncasera cu capul inainte in aventura nesabuita a celui mai mare experiment medical din istoria Umanitatii. Iar acum plateau pretul. Zilnic mureau in chinuri, plini de cheaguri de sange, politicieni, oficiali guveramentali, oameni de presa, vedete, actori si cantareti, legende ale sportului – la fel ca alte zeci si sute de mii de oameni obisnuiti. Insa amploarea si violenta fenomenului inspaimanta mai mult decat pandemia de covid-19. Caci daca la covid sansele de supravietuire erau de 99.8 % iar mortaliatea de doar 0,2 %, in cazul epidemiei de moarte a vaccinatilor, procentul era invers, caci supravietuiau doar sub 1% din cei ce faceau „boala vaccinului”. Masca rămăsese obligatorie deoarece descoperiseră că vaccinații răspândeau boala și către nevaccinati.

Umanitatea se muta in ritm rapid in subsolul scoartei terestre, in gropi comune care devenisera o realitate de zi cu zi.
Putinii ramasi in viata se straduiau sa faca fata dezastrului, pastrand in functiune sisteme sociale anacronice, economii si granițe ale unor tari depopulate de moartea fulgeratoare ce se abatuse asupra lor.

Medicii ramasi in viata, majoritatea din randul celor odinioara vanati si stigmatizati pentru semnalele de alarma trase la adresa vaccinului, cautau cu disperare solutii pentru a salva ce mai ramasese de salvat din firava Omenire. Descoperisera ingroziti ca fragmentele de ARN mesager proiectate sa dezvolte proteina spike in organismele celor vaccinati, erau de fapt module nanometrice autonome ce puteau fi reprogramate sa indeplineasca alte functii. Acesti nanoboti din fragmente de ARN sintetic scăpaseră de sub control și deveniseră capabili de reproducere si evolutie, unindu-se intre ei si dand nastere la veritabile colonii-retele ce replicau functii si procese invatate din interactiunile intalnite in corpul uman. De obicei, aceasta dezvoltare complexa se solda cu moartea organismului gazda, iar putinii supravietuitori aveau ceva straniu, neomenesc, de parca altceva din interiorul lor preluase controlul sistemului lor.

Putinii ramasi nevaccinati asistau ingroziti la acest urias carnagiu tacut, bantuiti de duhoarea mortii ce se ridica din cei macelariti din interior de nanometricii ucigasi ce ar fi trebuit sa ii salveze de covid.

Dupa 3 ani lungi de moarte omniprezenta, norocosii ramasi in viata ajunsera in ziua in care „boala vaccinului” lua viata ultimei victime, lasand in urma memoria ororii unui urias experiment medical esuat. Sau poate, reusit ? Poate totul fusese planificat cu singe rece !?

Cei 5 milioane de supravietuitori razletiti pe tot Pamantul, prea ocupati sa salveze de uitare si declin realizarile tehnologice ale unei lumi apuse, nu băgară de seama schimbarea subtila din natura, n-au vazut valul doi al dezastrului decat atunci cind deja era prea tarziu.

Necropsiile si analizele fizico-chimice realizate asupra cadavrelor celor omorati de nanoboti nu aratau nici o activitate a acestora. Precum celulele canceroase, nanobotii de ARN mesager pareau sa fi murit odata cu gazda pe care o ucisesera.
In realitate insa…

In procesul de descompunere, alte organisme vii insi incepusera activitatea in corpurile stivuite in gropile comune. Acestea s-au hranit cu nutrientii cadavrelor preluand odata cu acestia si nanobotii din ARN sintetic. Treptat, sistemele complexe de nanoboti autoasamblati revenira la viata, activate de energia generata de procesele de descompunere. Apoi, invatara sa capteze energia slaba a campului magnetic terestru si sa migreze de-a lungul liniilor de camp, prin sol, parasind carcasele golite de viata. In cativa ani se asamblasera in uriase retele neuronale subterane, ce pulsau tot mai rapid informatie si energie, captand si incorporand rapid noile structuri fizice: la inceput microorganisme si insecte, apoi plante si sisteme tot mai complexe.

In momentul in care putinii oameni ramasi CURATI constientizara pericolul, se trezira pusi fata in fata cu FIARA APOCALIPSEI: o constiinta rece, invadatoare, indiferenta la umanitatea lor, care ii invaluia si ii observa incercand sa gaseasca calea de a se extinde si in ei. Au încercat să cerceteze fenomentul, să intre în legătură cu uriașa conștiință neuronală, să-i descopere particularitățile și eventualele puncte slabe. Descoperiseră cu oroare că Sistemul înglobase frânturi de personalități, amintiri și gânduri ale celor care intraseră în contact cu vaccinul, iar acest amalgam monstruos avea o singură dorință: să înghită totul.

Asa se face ca intro buna zi, zeci de navete gigantice, construite cu ultimele resurse ramase neatinse de marea retea, se ridicară cate Cer, purtandu-i pe putinii ramasi si Alesi spre un nou Cer si un Nou Pamant, asa cum se proorocise odinioara. – Av. Mihai Rapcea

Vezi si: Av. Mihai Rapcea: Trecerea