Avem RECHIZITORIUL! Cîțu – Oprea, GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT în SENAT!
”Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova au efectuat percheziții, joi dimineața, 15 septembrie, în București și în județele Călărași, Dâmbovița și Ilfov, la domiciliile unor persoane bănuite de înșelăciune, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații. Opt persoane au fost conduse la sediul unității de poliție, în vederea audierii. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2015 – 2022, persoanele bănuite ar fi solicitat și obținut 163 de credite de la mai multe CAR-uri din țară, folosind documente care conțineau date nereale privind condițiile necesare obținerii împrumuturilor. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 5.700.000 lei. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. La perchezițiile care au avut loc la șapte adrese au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova”.
Mario Oprea, propulsat de Florin Cîțu și preluat de Alina Gorghiu
”Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au efectuat marți dimineață, 11 octombrie, cinci percheziții în Ploiești, la sediul unei instituții publice, la sediile a două bănci și la domiciliile a două persoane, într-un dosar de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Anchetatorii au descins și la sediul Poliției Locale a Municipiului Ploiești.
Perchezițiile sunt de-abia la început
Din cercetări a reieșit faptul că doi angajați ai unei instituții publice ar fi întocmit adeverințe de venit pentru mai multe persoane, conținând informații false, pe care le-ar fi utilizat pentru contractarea unor împrumuturi de la două instituții financiare. În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate mai multe documente , precum și alte mijloace materiale de probă. În urma desfășurării acestor activități au fost puse în aplicare 23 de mandate de aducere. Prejudiciul preliminar în cauză este de 23.000 lei”.
Două știri în aparență fără nicio legătură între ele. Numai că…
Funcționari publici parlamentari
Ce este drept, propaganda operativă și-a îndeplinit cu brio, cel puțin până acum, ingrata misiune de a nu răbufni public și ”grosul inculpaților” aflați între cele două operațiuni. Numai că, ghinion, uite că de astăzi ”se știe”! La fel cum se știe și că ancheta a fost demarată în urma plângerii procurorilor din Republica Moldova!
”Frăția Gulerelor Albe”, destructurată!
Mai mult decât atât, spre disperarea tuturor celor implicați și a înalților lor protectori politici, rechizitoriul este ca și finalizat. Astăzi fiind suficientă redarea câtorva fragmente pentru a mai ”tăia” din entuziasmul secretarului general al Senatului că ”totul este sub control”. Însă cum Mario Oprea a fost susținut și promovat de Florin Cîțu și apoi ”preluat” de Alina Gorghiu, ancheta adeverințelor false devine cu atât mai interesantă… Mai ales că, nu mai devreme de 5 octombrie, atunci când titram că ”DNA întărește Lotul Cîțu cu Mario Oprea”, avertizam capii Senatului și cei ai Secretariatului General să aibă ”mare grijă cum plimbă hârtiile”… Numai că, de acum este însă deja prea târziu…
”… Grup Infracțional Organizat la nivelul Senatului României format din funcționari publici parlamentari și funcționari din alte instituții publice. (…) Stan Marina Carmen, Miulescu Aurelia, Deciu Marian Mihail, Cranja Elena, Radu Rada, Borosoiu Maria Claudia, Chifor Florin, Chifor Mirela, Radu Adrian Petrică, Anghel Mihaela, Nedelcu Nicolae Claudiu, Călin Cristina Ana (…) Consilieri parlamentari din Senatul României din cadrul Direcției Generale Control, Juridic și Securitate Internă, Direcția Secretariat General, Birou Situații de Urgență, Securitate și Sănătate în Muncă, Birou Audit, Direcția Generală Legislativă și inspectorii de muncă (…) și (…) din cadrul Inspecția Muncii.
(…) Asociațiile păgubite de grupul infracțional organizat:
– Asociația CAR Metropolitan IFN dosare 14322/1748/2021; 14323/1748/2021; 5600/302/2021
– CAR Moldova IFN – dosare 14577/1748/ 2020; 18213/303/2020; 16733/281/ 2022/ 14968/281/2022.
– Credit Plus (GULF) Ltd. – dosar 18873/299/2018.
– CAR Progresul CFR Comănești – dosare 13750/231/2022; 25156/299/2021; 9859/299/2022; 2470/205/2022; 25038/299/2021.
– CAR Aerostar – dosare 11716/180/2022; 52042/299/2021; 17283/303/2021; 21968/302/2021.
– Birou Credite Rapide IFN – dosar 45186/299/2022.
– Asociația CAR a Ministerului Apărării Naționale – dosar 45048/299/2022.
– CAR Condor București – dosare 36167/299/2022; 16326/302/2022.
– IFN CAR MT – dosar 25490/299/2022.
– CAR a pensionarilor Giurgiu – dosare 24837/299/2022; 8747/303/2022; 8749/303/2022.
– EOS Credit Funding Dac – dosar 4473/303/2022.
– CAR a pensionarilor Elena Cuza Bârlad – dosare 2715/303/2022; 1209/302/2022.
– CAR a pensionarilor Buftea – dosare 19528/302/2021; 15547/303/2021; 5150/269/2021.
– Asociația CAR Învățământ Câmpulung – dosare 45195/299/2022; 7773/303/2022.
– CAR Izbânda Brăilei IFN – dosare 48881/299/2022; 17017/1748/2021; 19143/303/2021; 1944/303/2021.
– CAR Universal TM – dosar 4677/1748/2022
– Asociația Membrilor CAR Învățământ Slatina – dosare 9460/1748/2021; 5551/1748/2021.
– Casa de Ajutor Senat IFN – dosare 11715/303/2022; 2403/1748/2021; 13581/303/2022; 16953/4/2022.
– TCI Global Expert SRL – dosar 8545/1748/2022.
– IFN CAR MT – dosar 8335/1748/2022.
– CAR Carpați RM Vâlcea – dosar 8857/303/2022.
– CAR Concordia Pitești IFN – dosare 14265/299/2022; 686/302/2022; 4317/302/2022; 23495/302/2021.
– CAR Elisan Asociație – dosar 12398/299/2021.
– CAR Universal TM – dosare 12430/299/2022; 12462/299/2022; 13525/303/2021; 4677/1748/2022; 4586/269/2021
– Asociație CAR Faur IFN – dosar 12986/303/2021.
– (…) În urma (…) s-a stabilit că adeverințele de salariat eliberate de Senatul României ar fi trebuit semnate de directorul economic, cu ștampila de la Economic, dar cum de 3 (trei) ani nu este nimeni numit pe această funcție, suspecții (…) au pus o ștampilă de la Direcția Control peste o semnătură falsă a secretarului general al Senatului de la acea dată, Chencian Izabela.
(…) se impune verificarea tuturor adeverințelor de la CAR-urile care i-au dat deja în judecată pentru executare silită și stabilit în baza căror adeverințe au luat împrumut și au girat numiții (…), unii pe alții, cu același tip de adeverință.
(…) audierea numiților (…) de la Salarizare, în urma popririlor pe conturi ale angajaților (…), de la CAR-urile (…), pentru care ei nu au dat adeverințe”.
via Ziarul National
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: