Avem un ,,MENGELE” în România?
Un caz căruia nu i se dă prea mare importanţă în societatea noastră, dar care se va dovedi o crimă uriaşă, se petrece într-un spital din Iaşi. De fapt, acolo s-a dat în vileag. Toate spitalele României sunt pline de nenorociţi care fac astfel de aşa-zise studii. Folosind bieţii pacienţi pe post de cobai.
Reprezentanţii Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi au declarat miercuri, 14 ianuarie, că ar mai fi descoperit un studiu realizat în condiţii ilegale de către medicul Ştefan Iencean, cel acuzat că ar fi efectuat puncţii lombare de la mai mulţi pacienţi, fără a avea consimţământul acestora.
Potrivit studiului, 59 de pacienţi ar fi participat la această cercetare. Nici aceştia nu şi-ar fi dat acordul. Declaraţia referitoare cel de-al doilea studiu presupus ilegal realizat de medicul Ştefan Iencean îi aparţine medicului Marius Dabija, purtător de cuvânt al Spitalului De Neurochirurgie din Iaşi. Acesta a precizat, miercuri după-amiază, că din informaţiile deţinute de reprezentanţii unităţii sanitare, medicul Ştefan Iencean a realizat un alt studiu pentru care nu a avut avizul Consiliului de Etică a spitalului.
„Se pare că între 2011 şi 2013 s-a desfăşurat acest studiu. Sunt publicate pe site-ul UMF-ului concluziile lui, dar repet fără un aviz al Consiliului de Etică al spitalului”, a precizat doctorul Marius Dabija, purtătorul de cuvânt al spitalului ieşean. Informaţiile prezentate de Dabija au fost confirmate ulterior de surse medicale, pentru “Adevărul”. Studiu respectiv s-ar fi derulat, conform reprezentanţilor spitalului, în perioada 2011-2013 şi ar fi fost realizat pe un număr de 59 de pacienţi. Surse medicale au precizat că, pe lângă lipsa avizului spitalului, nu ar fi existat consimţământul pacienţilor. E practic aceeaşi situaţie ca în cazul celor opt pacienţi de la care s-ar fi extras lichid cefalorahidian.
Cel de-al doilea studiul la care fac referire reprezentanţii spitalului ieşean se numeşte “Neuroprotecţia imediată în leziunile traumatice acute ale măduvei spinării”, iar un raport al acestuia se află pe site-ul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Cei 59 de pacienţi analizaţi ar fi fost împărţiţi pe mai multe grupe şi li s-ar fi aplicat, potrivit raportului, următoarele tratamente terapeutice: tratament chirurgical, neuroprotecţie steroidică şi tratament chirurgical, creşterea perfuziei medulare şi tratament chirurgical, neuroprotecţie imediată cu creşterea perfuziei medulare şi tratament chirurgical. De asemenea, în cazul a 26 de pacienţi s-ar fi aplicat drenaj de lichid cefalorahidian prin puncţie lombară. E vorba de aceeaşi metodă ce ar fi fost folosită şi în cazul primului studiu a medicului Iencean ce ar fi fost efectuat, spun foştii săi şefi, fără avizul Comisiei de Etică.
CONTEXT
Doi medici din Iaşi au fost reclamaţi la Parchet de şefii lor după ce ar fi derulat experimente medicale pe mai mulţi pacienţi. Patru dintre pacienţii folosiţi cobai ar fi murit. Preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, a avut o reacţie bizară mustrând conducerea spitalului că a făcut public acest caz şi luându-le apărarea celor incriminaţi. Unul dintre medicii acuzaţi spune că la mijloc este o răzbunare a managerului spitalului.
Medicii neurochirurgi Ştefan Iencean şi Ion Poeată, ultimul dintre ei şef de secţie, au fost reclamaţi la Parchet de conducerea unităţii sanitare pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi neglijenţă în serviciu. Şefii spitalului au motivat în plângerea înaintată autorităţilor că patru dintre pacienţiii asupra cărora s-ar fi realizat experimentele ar fi decedat ulterior intervenţiilor.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: