Avertisment teribil al ONU. Planeta, amenintata de o nenorocire MAI GRAVA decat COVID
Aceasta este nenorocirea care loveşte grav toată Planeta. Este chiar mai rea decât COVID-19. Ucide milioane de oameni şi cu greu poate fi stăvilită. Cei de la ONU lansează un avertisment fără precedent.
Toată Planeta trece prin momente teribile. Zilnic, sute de mii de oameni îşi pierd viaţa din cauza pandemiei. Totuşi, nu este singura nenorocire care îi loveşte pe oameni.
Foametea, mai gravă decât COVID-19
Foametea este mai gravă decât COVID-19. Chiar secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat, joi, în cadrul Consiliului de Securitate că fără o ”acţiune imediată”, ”milioane de persoane” sunt expuse la ”foamete şi moarte” în întreaga lume, relatează AFP.
Mai mult, acesta a adăugat că schimbările climatice și pandemia au accentuat riscul răspândirii foametei în lume. ”Şocurile climatice şi pandemia de COVID-19 alimentează” riscul, a subliniat el în timpul unei reuniuni a Consiliului, organizată de SUA privind legătura dintre foamete şi securitate.
Potrivit secretarului general al ONU, în circa 30 de ţări ”peste 30 de milioane de oameni sunt aproape de a fi declaraţi în situaţie de foamete”, transmite Agerpres.
”Mesajul meu este simplu: dacă nu hrăniţi oamenii, hrăniţi conflictele”, a insistat Antonio Guterres, spunând că omul este responsabil de crearea acestei situaţii.
”Foametea şi foamea nu mai sunt o chestiune de lipsă de alimente. Acum sunt în mare parte fabricate de om – şi folosesc termenul în mod deliberat”, a precizat responsabilul ONU, potrivit căruia ”în secolul XXI nu este loc de foamete”.
Zeci de milioane de oameni suferă de foame acută
Secretarul general al ONU a reamintit că ”la sfârşitul anului 2020, peste 88 de milioane de oameni sufereau de foame acută din cauza conflictelor şi a instabilităţii – o creştere de 20% într-un an”. ”Proiecţiile pentru 2021 indică o continuare a acestei tendinţe înspăimântătoare”, a avertizat el.
Aceste studii ”arată o intensificare şi extindere a crizelor foamei în Sahel şi Cornul Africii şi accelerarea lor în Sudanul de Sud, Yemen şi Afganistan”.
”Pentru a preveni o catastrofă pentru 34 de milioane de femei, bărbaţi, fete şi băieţi” ONU şi agenţiile sale au lansat un apel la ”mobilizare urgentă” pentru a furniza ”5,5 miliarde de dolari de resurse suplimentare”, a spus Antonio Guterres.
El a anunţat crearea la Organizaţia Naţiunilor Unite a unei ”echipe speciale la nivel înalt pentru prevenirea foametei”, la care vor contribui reprezentanţi ai Programului Alimentar Mondial (PAM) şi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
Sursa:capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: