GENERAL

Avertismentul care da fiori. Șeful ONU: Omenirea „se joacă cu un pistol încărcat”

La 77 de ani de la bombardamentului atomic american asupra Japoniei, secretarul general al ONU, Antonio Guterres a declarat că există șanse de un viitor atac nuclear și că omenirea se joacă cu un pistol încărcat.

În cursul unei ceremonii anuale organizate în oraşul japonez în memoria victimelor bombardamentului din 1945, Antonio Guterres i-a rugat pe oficialii din toată lumea să renunțe la armele nucleare pe care le dețin. Cu ocazia împlinirii a 77 de ani de la bombardamentului atomic american asupra Japoniei, secretarul general al ONU a transmis un mesaj puternic.

În urmă cu 77 de ani, „zeci de mii de oameni au fost ucişi pe neaşteptate în acest oraş. Femei, copii şi bărbaţi au fost incineraţi într-un foc infernal”, a spus el.

„Clădirile s-au transformat în ţărână. Supravieţuitorii au fost blestemaţi cu o moştenire radioactivă” de cancere şi alte boli, a adăugat Antonio Guterres. „Trebuie să ne întrebăm: ce am învăţat din norul atomic care s-a umflat ca o ciupercă peste acest oraş?”, a continuat el.

O posibilă bombă nucleară
În prezent, „crize cu puternice conotaţii nucleare se răspândesc rapid, din Orientul Mijlociu până în Peninsula Coreeană trecând prin invazia Rusiei în Ucraina. Omenirea se joacă cu un pistol încărcat”, a spus Antonio Guterres, reiterând avertismentele pe care le-a emis săptămâna aceasta la o conferinţă a semnatarilor Tratatului de neproliferare nucleară (TNP) la New York.

În ultimii doi ani, comemorarea bombardamentului de la Hiroshima a fost mai mică, din cauza pandemiei de COVID-19. Ceremonia de sâmbătă a început cu o rugăciune la 08.15 (ora locală), când bomba americană a devastat oraşul la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Din cauza războiului din Ucraina, celelealte state au luat în considerare și un viitor atac nuclear. Ambasadorul Rusiei în Japonia nu a fost invitat la ceremonia de sâmbătă, dar a vizitat joi Hiroshima pentru a depune o coroană de flori în memoria victimelor.

Peste 140.000 de persoane au murit în urma bombardamentului de la Hiroshima din 6 august 1945. Trei zile mai târziu, Statele Unite au lansat o altă bombă nucleară asupra oraşului-port japonez Nagasaki, unde au decedat 74.000 de persoane, potrivit Agerpress.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.