Avertismentul sinistru de la Ierusalim

De fiecare dată când apar asemenea mesaje, primul reflex e de prudenţă: ne facem fie că n-am auzit, fie că, aşa cum cer normele corectitudinii politice europene, minimalizăm la maximum totul pentru a nu fi acuzaţi de discriminare şi cultivarea urii de rasă.

Numai că nu e vorba de asta, ci despre interpretarea corectă a evenimentelor care se succed în Orientul Apropiat şi se coagulează în perspectiva anunţată ca fiind foarte apropiată: declanşarea Marelui Jihad.

În acest moment, mesajele au devenit extrem de precise pentru că se produce, pe fond, o unificare a mişcărilor islamiste fundamentaliste care, departe a fi fost vreodată lichidate, încearcă acum să lege împreună diferitele facţiuni în plasa de păianjen a unei arhitecturi globale, profitând de debandada reală din regiune, amplificată la cote alarmante în tot spaţiul ce pleacă din Afganistan până în Maghreb. Iar mişcarea asta, ca tot ceea ce se petrece important în Orient, are la bază un mesaj simbolic religios foarte atent ales şi având capacitatea de a mobiliza instantaneu mulţimile care trebuie să înţeleagă de ce este necesară ieşirea la luptă şi sacrificiul suprem în apărarea adevăratei credinţe.

Sigur că sunt înregistrate sute de mesaje chemând la Jihad, foarte multe venind din partea clericilor-soldaţi din structurile ISIS, apoi de la imamii care predau la diversele şcoli islamice din Occidentul binevoitor, tolerant şi inconştient. Numai că există un loc special unde un mesaj despre Marele Jihad capătă o încărcătură cu totul specială şi, ca atare, trebuie înţeles de Occident ca un avertisment extrem de important şi primejdios.

Este vorba despre predicile care sunt ţinute în moscheea Al Aqsa din Ierusalim, unul dintre locurile sfinte ale Islamului. Acolo, săptămâna trecută, a avut loc un eveniment foarte important şi relevant în pregătirea motivaţională a militanţilor: aniversarea cuceririi oraşului Constantinopole în 1453, eveniment prezentat de predicatorul palestinian Nidhal “Abu Ibrahim” Siam drept dovada de necontestat că înfrângerea Occidentului este nu numai posibilă, ci şi inevitabilă, următorul eveniment în viitorul apropiat fiind cucerirea Romei. De aici începând descrierea profeţiei centrale, anume că Ierusalimul va fi capitală a Califatului, lucru posibil după ce “duşmanii vor fi făcuţi una cu pământul”, întinzându-şi apoi stăpânirea asupra întregii lumi. Sarcina care revine Islamului, singurul lucru pe care trebuie să-l facă acum drept-credincioşii este să se ridice la luptă în numele Profetului şi să arate cum cuvântul necredincioşilor are mai puţină valoare decât cuvintele lui Alah. Mesajul cere acceptarea martiriului în numele Profetului şi precizând cine sunt adevăraţii duşmani:

Nu colaboraţi cu susţinătorii Satanei, cei care colaborează cu America, cu Rusia şi cu Occidentul

Iar răspunsul mulţimii a fost pe măsură:

Moscheea Al-Aqsa va fi eliberată. Califatul a fost promis de Alah. …Prin Califat şi cu efortul nostru, cucerirea Romei devine un lucru sigur!”

Nu este un mesaj nou. Atunci de ce ar fi îngrijorător decât precedentele?

Deoarece, pentru prima oară după foarte mult timp, Occidentul nu se mai află în poziţie de forţă în Orientul Apropiat şi pare că, în continuare, este incapabil să restabilească un control real asupra zonelor de incertitudine şi conflict. Ceea ce este neobişnuit este faptul că, unele după altele, statele din regiune sunt destabilizate de mişcări de protest, aparent similare celor de odinioară din Primăverile arabe, dar în fapt revolte ample împotriva sistemelor de putere şi organizărilor statale existente. Este oare o revoltă în numele dorinţei populaţiilor respective de a avea instaurate sisteme democratice pe matrice occidentale? Sau, dimpotrivă, motoarele profunde ale revoltei au pornit la îndemnul unora dintre atot-puternicele organizaţii religioase care ies acum cu steagul Jihadului şi cu nominalizând adversarii pe ţinta comună, acolo unde sunt de-avalma americanii, ruşii şi occidentalii?

Există pericolul ca această a doua explicaţie să fie cea reală deoarece este vizibil că asistăm la o regrupare a liderilor religioşi în zonă care par să preia iniţiativa în procesul de recupere a influenţei lor istorice asupra treburilor statului. Se revine în întreaga zonă la tradiţiile statului islamic dominat de puterea religioasă sau care să prevadă constituţional un loc esenţial pentru un Consiliu al clericilor. Încă nu se vorbeşte deschis despre Charia, cel puţin nu peste tot. Dar, în raport cu ceea ce era cu un deceniu sau două în urmă, vedem o reîntoarcere a influenţei religioase. În paralel, din ce în ce mai mult, pe teritorii extinse, asta înseamnă şi o destrămarea (lentă din vizibilă) a ceea ce au însemnat caracteristicile statului pe model occidental şi întoarcea la tradiţia străveche a organizării pe bază de clanuri şi triburi. Asta este acum în Afganistan, asta este situaţia în Libia, în Sudan, Ciad, Yemen. Tradiţie întotdeauna existentă în Emirate, Arabia Saudită etc.

Devine asta un vehicul care canalizează sentimentele anti-occidental în general şi cele anti-americane în special? Da, cu siguranţă, în măsura în care, aşa cum s-a văzut în cazul ISIS, scopul fundamental era de a obţine plecarea TUTUROR occidentalilor din zonele ocupate, eliberarea acestora de orice urmă a vechilor influenţe şi definitivarea operaţiunilor de purificare etnică. Iar mesajul dat acum în predica de la Moscheea Al-Aqsa este relevant ca apel care arată că etapa de acum a Jihadului ar putea să însemne concentrarea tuturor forţelor în aşteptarea unui moment extrem de tensionat: prezentarea proiectului american pentru Orientul Mijlociu, cel care presupune câteva schimbări fundamentale teritoriale, inclusiv modificări de frontiere, dar şi de raporturi de forţă în zonă. Există deja un puternic mesaj de respingere din partea palestinienilor şi al unor ţări islamice, ceea ce deschide cel puţin perspective ale creşterii climatului de tensiuni din zonă.

Absolut cert este că radicaliştii fundamentalişti de toate calibrele şi originile vor încerca să capitalizeze pe seama acestor tensiuni, ridicându-le imediat spre zona simbolisticii religioase, singurul nivel care este producător de crize imediate. Şi, din acest nivel, nimic nu va fi mai uşor de exploatat şi inflamat decât statutul locurilor sfinte din Ierusalim. Dacă, spre exemplu, clericii islamici vor putea să cheme la luptă deoarece vor putea spune că se oferă Israelului controlul total asupra Esplanadei unde se află Locurile Sfinte ale celor trei religii, inclusiv asupra moscheii Al-Aqsa, atunci mesajul de acum al predicatorului palestinian are sens.

Dar este pregătit Occidentul să răspundă? Adică este oare pregătit să acţioneze în mod unitar, depăşind liniile de fractură existente în spaţiul euro-atlantic şi gândind un plan pentru propria sa supravieţuire? Uitaţi-vă ce au putut realiza liderii lumii reuniţi în Conferinţa de la Berlin. Iar acolo a fost vorba despre un conflict minuscul într-o ţară deja devastată de război. Dar dacă era vorba despre ceva care ar putea dezechilibra zona reunită a Orientului Mijlociu şi Maghrebului, căci asta ar însemna declanşarea Marelui Jihad?

Cea mai primejdioasă iluzie este că ei vor renunţa. N-o vor face. Singura necunoscută este identificarea corectă a persoanei sau naţiunii care urmează să proclame oficial că, purtătoare a Steagului Verde al Profetului, va ieşi la luptă pentru restabilirea Califatului. Sau a unui imperiu islamic. Doritori sunt înscrişi pe listă, iar harta e gata pregătită, gata de negocieri cu vecinii din Europa “bătrână şi decrepită”, cum spunea cu atâta convingere predicatorul Islamului. Acum, în acest context, avem avertismentul sinistru venit de la Ierusalim. Va vrea cineva să-l înţeleagă la justa sa importanţă?