GENERAL

Avocat acuzat că și-a ucis iubita însărcinată, a fost ARESTAT dupa an de la cumplita tragedie

Avocatul ieșean Sebastian Felecanu, acuzat că în urmă cu un an și-a ucis iubita, aruncând-o de la balcon, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru omor calificat.

Anul trecut, pe 19 iunie, avocata Monica Cioată (26 de ani) a murit după ce a căzut de la etajul șase al unui bloc din centrul Iașului. Echipajul medical deplasat la fața locului nu au mai putut face nimic pentru tânără, decât să declare decesul. Medicii au mai constatat că tânăra avocată era însărcinată.

A fost declanșată ancheta și oamenii legii au constatat că tânăra a căzut de la etajul 6 al imobilului, din locuința avocatului ieșean Sebastian Felecanu. Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă (moarte suspectă), iar avocatul Felecanu a fost audiat timp de câteva ore cu privire la incident. Deoarece nu existau date care să arate că ar fi fost vorba despre vreun omor, oamenii legii nu au reținut vreo persoană atunci și s-a mers pe ipoteza suicidului.

Cazul avocatei Monica Cioată. Anchetatorii ieșeni au cerut efectuarea mai multor expertize
După mai multe luni de anchetă, în care s-au strâns probe, potrivit expertizelor efectuate în dosar, nu a fost vorba despre un suicid, ci despre o omucidere, victima fiind împinsă. Timp de un an, anchetatorii ieșeni au cerut efectuarea mai multor expertize care să arate dacă Monica Cioată a căzut, s-a aruncat ori ar fi fost împinsă de la geamul respectiv. Surse judiciare au declarat pentru bzi.ro că expertizele au fost finalizate și, din câte se pare, avocata Monica Cioată ar fi fost împinsă de la geamul apartamentului de la etajul 6 al blocului „AJOFM”, din zona Târgu Cucu.

Totodată, anchetatorii au trimis iPhone-ul victimei în Germania, pentru a afla ce mesaje primise tânăra înainte de producerea tragediei. De asemenea, surse judiciare au spus că a fost cerută Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice (LIEC) o expertiză privind urmele preluate de la locul incidentului.

Această expertiză urma să stabilească dacă avocata Monica Cioată s-a aruncat sau a fost aruncată de la etajul 6 al blocului din zona Târgu Cucu.

Avocatul Sebastian Felecanu, arestat preventiv pentru 30 de zile
Vineri, 15 iulie, după mai multe ore de audieri, avocatul Sebastian Felecanu a reținut preventiv pentru 24 de ore. Astăzi, judecătorii de la Tribunalul Iași au admis propunerea de arestare preventivă a avocatului Felecanu Sebastian pentru 30 de zile.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.