GENERAL

Avocat Gheorghe Piperea, despre măsurile propuse de Cîţu: „Este pur şi simplu criminal şi împotriva dreptului la viaţă”

Avocatul Gheorghe Piperea a comentat propunerea lui Florin Cîţu ca certificatul verde să fie obligatoriu, inclusiv pentru a merge la magazine. Acesta a apreciat că măsura ar fi „criminală” şi încalcă acordul Uniunii Europene. Mai mult, avocatul a reamintit că premierul demis nu mai poate face astfel de propuneri.

Premierul Cîţu vrea ca certificatul verde să fie obligatoriu, inclusiv pentru a merge la magazine. întrebat dacă documentul care atestă vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală va fi impus inclusiv la locul de muncă, prim-ministrul a ezitat să dea un răspuns clar.

„O să fiu probabil calificat exagerat dar vă spun direct. Este pur şi simplu criminal, este împotriva dreptului la viaţă. Pentru că dacă nu mai permiți accesul persoanelor care nu se vaccinează, fie că aleg acest lucru, fie pentru că nu pot să se vaccineze să intre în supermarket îi condamni la înfometare, îi condamni să moară de sete, îi condamni în general la privațiuni.

„E criminal pentru că încalcă şi regulamentul Uniunii Europene”
E criminal pentru că încalcă şi regulamentul uniunii Europene, acel regulament care se numește Green Pass, are numărul 953. Acolo scrie negru pe alb că, pașaportul de vaccinare nu poate să însemne sub nicio formă o încălcare a libertății de circulaţie şi mai ales a libertăților cu privire la circulația mărfurilor şi, în general, la dreptul la viaţă şi la sănătate.

„Cîţu nu-şi dă seama că este în prăpastie”
În al treilea rând, eu cred că domnul Cîţu nu-şi dă seama că este în prăpastie. Ştiţi desenul animat cu Road Runner. Coiotul îl aleargă pe Road Runner, ajunge în prăpastie şi încă mai face nişte paşi, fără să îşi dea seama că este în prăpastie.

Domnul Florin Cîţu este demis. Nu poate să facă astfel de propuneri. Nu poate să facă astfel de legi. Nici măcar nu şi-a dat seama cât de nesemnificativ a devenit.

El nu mai este nimeni în momentul de faţă. Știți de ce mă tem în realitate? Nu de domnul Cîţu, pentru că el nu contează. Eu mă tem de domnul Cioloş.

Pe valul de creștere al cifrelor s-ar putea ca acest guvern să fie votat, de frică. Iar domnul Cioloş a arătat că prin programul său de guvernare chiar asta vrea să facă, asta în timp ce în Franţa s-a votat împotriva obligativității vaccinării”, a spus avocatul Gheorghe Piperea la Antena 3.

Sursa: antena3.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.