MEDICALNOUTATI

Avocatul Elena Radu la Antena 3: AstraZeneca spune în prospectul actual că decesul este un efect advers şi este pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului

Avocatul Elena Radu la Antena 3: AstraZeneca spune în prospectul actual că decesul este un efect advers şi este pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului. Cum putem să susținem cu o aşa ușurință că vaccinurile nu produc reacții adverse?

Avocatul Elena Radu, președintele Coaliției pentru Apărarea Statului de Drept (CASD), a apreciat drept „agresivă” campania de vaccinare dusă de autorități și că singurele persoane care ar trebui să aibă ultimul cuvânt, medicii, sunt scoși din ecuație.

Ea spune că numai medicul personal poate decide, în cunoștință de cauză, dacă o cineva poate și trebuie să fie vaccinat.

„Până acum s-au prezentat opiniile unor specialiști au unor epidemiologi în medicină. Nu cred că suntem noi abilitați să spunem cum ar fi corect sau nu în condițiile în care un medic epidemiolog care are peste 50 de ani de experiență în domeniu vine și spune că din punctul acesta de vedere această vaccinare trebuie să fie o decizie a medicului.

Pentru că medicul este cel care cunoaște pacientul, medicul cunoaște care este starea de sănătate a pacientului și cum ar trebui vaccinat sau nu. El este cel care până la urmă poate să facă sau nu o analiză în urma căreia să ajungă la concluzia că o persoană indiferent că este pe copil sau adult să fie vaccinată sau nu”, a spus ea, la Antena 3.

Elena Radu a mai declarat că este o eroare să afirmi că vaccinul te salvează de moarte, atâta vreme cât inclusiv pe siteul producătorului AstraZeneca este trecut „decesul” ca posibil efect advers.

„Am văzut că a fost persoane care au spus că vaccinul te apără de moarte, dar haideți să fim serioși! AstraZeneca spune în prospectul actual că decesul este un efect advers şi este pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului. Cum putem să susținem cu o aşa ușurință că vaccinurile nu produc reacții adverse. Produc reacții adverse și aceasta este realitatea.

Nu putem să ascundem acest lucru pentru că, oamenii pot fi duși induși în eroare și chiar pe aceste discuții de la televizor oamenii pot merge la medic și pot cere vaccinarea pentru că au auzit că vaccinul salvează de la moarte și, în final, poate să moară pentru că pot avea reacții adverse pe termen lung.

„Am văzut că a fost persoane care au spus că vaccinul te apără de moarte, dar haideți să fim serioși! AstraZeneca spune în prospectul actual că decesul este un efect advers şi este pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului. Cum putem să susținem cu o aşa ușurință că vaccinurile nu produc reacții adverse. Produc reacții adverse și aceasta este realitatea.

Nu putem să ascundem acest lucru pentru că, oamenii pot fi duși induși în eroare și chiar pe aceste discuții de la televizor oamenii pot merge la medic și pot cere vaccinarea pentru că au auzit că vaccinul salvează de la moarte și, în final, poate să moară pentru că pot avea reacții adverse pe termen lung”, a explicat ea.

Reamintim că sub coordonarea Coaliției pentru Apărarea Statului de Drept (CASD), pe 2 august a avut loc o dezbatere despre măsurile întreprinse sau care ar trebui luate în contextul pandemiei.

În cadrul dezbaterii, Geza Molnar, fost președinte al Societății Române de Epidemiologie, a spus că România a scos vaccinarea din sfera medicală.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.