Baba Vanga: În România va veni cel promis lumii. Acest popor va deveni o adevărată pildă
Baba Vanga, clarvăzătoare bulgăroaică a vorbit cândva despre țara noastră. Profeția spune că în România va veni cel promis lumii, lucru care va face ca acest popor să devină o adevărată pildă.
„Eu sunt foarte mică pentru ca el să vină la mine, aşa că eu transmit această veste, care mi-a venit de Sus. În bucuria acestei lumi, în România va veni cel promis lumii. Se va bucura întregul Pământ de naşterea lui. Dumnezeu îl va ocroti într-un loc, departe de locul unde se odihnesc străbunii lui, până când va veni ceasul său. Cu puterea de Sus va fi dăruit. Pământul, Apa, Focul îi vor veni în ajutor. O dată cu venirea lui în această lume, tot ceea ce este construit pe minciună se va nărui.
EL VA FI PIATRA DE TEMELIE PENTRU OMENIRE
Primii care îl vor recunoaşte vor fi cei din poporul său, poporul din care el a ieşit. Drept răsplată, el va aduce acest popor pe cea mai înaltă culme a desăvârşirii, din întreaga lume. Acest popor va deveni o adevărată pildă pentru toate popoarele pământului. El nu va veni cu un cal viu, ci cu un cal din fier, pe care singur îl va mânui”, a spus aceasta.
NOSTRADAMUS: 1/3 DIN POPULATIA LUMII VA PIERI, IAR UNELE TARI VOR FI MULT MAI AFECTATE DECAT ALTELE
Nostradamus a precizat ca se vor crea premisele favorabile renasterii constiinti spirituale si ca omenirea este impacata si dispusa sa traiasca in pace si armonie.
Potrivit Kftele, Nostradamus a prezis ca cel de-al Treilea Razboi Mondia a inceput inca din 2015 si va dura pana in 2023. Cauza razboiului, potrivit acestuia, va fi fanatismul religios. Iar ultimele atacuri care au avut loc în ulimii patru ani ne duc cu gandul in acea directie.
Pana in 2023 lucrurile stau si mai dramatic! Aproximativ 1/3 din populatia lumii va pieri, iar unele tari vor fi mult mai afectate decat altele.
Sursa: infoactual.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
povesti vinatoresti, numai bune pentru amatori de ezoterisme si diverse capre cu pretiozitati in program, unele practicante de qikung.uri si alte alea…