ANALIZEECONOMICNOUTATI

Bancherii americani au inceput sa se sinucida

n urmă cu trei săptămîni scriam în editorialul „Oraşele-fantomă, Putin şi Vînătorul-şef despre dedolarizarea Rusiei”. Informaţii noi vin să confirme că Moscova şi Beijingul şi-au unit forţele împotriva dominaţiei dolarului american. Nimic mai firesc!

Am văzut cu toţii unde ne-a aruncat supremaţia unei singure monede. Dolarul şi băncile americane fiind rădăcinile crizei economice globale. Axa Beijing-Washington este acum scena unui război al declaraţiilor acuzatoare. Justin Yifu Lin, fost economist-şef al Băncii Mondiale, a declarat oficial că dolarul american stă la baza problemelor cu care se confruntă economia mondială. Să fie acesta cauza pentru care bancherii americani au început să se sinucidă? Ori au fost obligaţi să-şi pună capăt zilelor, ori, simţind în ceafă sfîrşitul acestui sistem financiar corupt, au dorit să se separe de acţiunile asasinilor economici. Acum două săptămîni, trei bancheri de origine americană au murit în condiţii misterioase. Coincidenţă sau nu, aceste aparente sinucideri conduc spre concluzii ce ţin de sintagma „adevăr sau provocare”. Bancherii care şi-au luat viaţa sărind de pe acoperişurile propriilor bănci amintesc de Marea Depresiune din 1929. O, da, veţi plăti cu toţii!, scadenţa se apropie” afirmam în serialul „Bancherii şi recuperatorii au abuzat milioane de români”.

Trei bancheri celebri s-au sinucis sau au fost obligaţi să-şi ia viaţa

Scadenţa a venit pentru unii dintre ei! Gabriel Magee, 39 de ani, vicepreşedintele diviziei J.P. Morgan din Europa, s-a aruncat de pe clădirea cu 33 de etaje a băncii americane din Londra. Ce l-a determinat pe tînărul bancher, cu o carieră în ascensiune, să-şi pună capăt zilelor, las domniilor voastre plăcerea de a dezlega misterul. În aceeaşi perioadă a fost „sinucis” un fost şef-executiv al Deutsche Bank. William Bill Broeksmit, 58 de ani, găsit spînzurat în casa sa din Londra. Cu toate că Poliţia metropolitană a considerat că decesul nu s-a produs în condiţii suspecte, rămîn întrebările şi speculaţiile. A urmat bancherul american, Mike Dueker, fost economist în cadrul „Federal Reserve Bank”, găsit mort lîngă Tacoma, Washington. Dueker avea 50 de ani şi era economist-şef în cadrul Russell Investments. Nu-i nicio coincidenţă faptul că aceşti trei bancheri au dispărut în acelaşi interval de timp, respectiv pe parcursul unei săptămîni. Dacă bursele s-ar fi prăbuşit, am fi zis că aceasta ar fi cauza sinuciderilor. La marea depresiune din 1929 s-au închis peste 1.600 de bănci, iar 20.000 de afaceri au falimentat. După prăbuşirea pieţei de capital şi declanşarea crizei, cînd în doar cîteva ore averile bogaţilor se risipeau ca un fum, omenirea era asaltată cu ştiri despre milionarii care se aruncau pe ferestrele zgîrie-norilor din Manhattan. Acesta fiind preludiul unei recesiuni de durată, care avea să înfometeze America şi să prăbuşească economiile ţărilor industrializate de pe glob. Statisticile arată că, în acel an s-ar fi sinucis 20 de bancheri şi peste o sută de persoane din domeniul finanţelor.

Protestele de stradă după modelul Bosnia şi Herţegovina vor cuprinde importante state ale planetei

Haosul financiar cu care se confruntă pieţele emergente, după ce au fost invadate cu trilioanele de dolari tipărite de Federal Reserve Bank în ultimii ani, au adus valuri de sinucideri şi în rîndul oamenilor săraci, cu datorii la bănci. După ce „F.R.D.” a decis să oprească tiparniţa, investitorii care au infuzat pieţele emergente cu bani, se retrag din aceste zone, generînd prăbuşirea masivă a monedelor respective şi creşterea ratei dobînzilor pe întreaga planetă. Argentina, Turcia, Africa de Sud, Ucraina, Chile, Indonezia, Venezuela, India, Brazilia, Taiwan, Malaezia şi România, sînt doar cîteva din pieţele emergente care au fost lovite dur, monedele acestor state cunoscînd cel mai mare declin de la criza financiară declanşată în 2008. Reiterez mai vechea mea afirmaţie: S.U.A a furnizat omenirii cele mai mari nenorociri! Dar, se pare că la orizont se prefigurează schimbări de anvergură în acest an. Bosnia şi Herţegovina au dat startul protestelor de nemulţumire faţă de nivelul de trai şi faţă de situaţia economică. La Sarajevo au fost atacate clădiri guvernamentale, au fost incendiate automobilele funcţionarilor şi sediul administraţiei locale. În urma ciocnirilor cu poliţia s-au înregistrat 50 de răniţi, iar 3 poliţişti au fost spitalizaţi.

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea)care trebuie contactati si informati in timp util. Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intră sub incidența legii drepturilor de autor este considerata furt intelectual și va fi pedepsită penal.

Pentru că le-a trecut pofta de libertate, separatism, democraţie şi economie de piaţă, peste cincisprezece mii de persoane au protestat în Tuzla şi alte aproximativ cinci mii la Bihac. În România, apogeul crizei financiare se va atinge abia după alegerile din acest an, cînd iarăşi infractorii de rang înalt se vor roti între ei, adică noii miniştri vor fi vechii miniştri, cînd vor începe sau vor continua răfuielile de interese, uitînd cu totul că trebuie să formeze un Guvern de uniune naţională.

Nu uitaţi să-i votaţi pe „tovarăşii” care trimit infractorii în arest la domiciliu

Pînă la alegeri, poftiţi în vagoane! Peronul va fi aglomerat de infractorii goliţi de Noul Cod Penal din puşcării! Obişnuiţi-vă cu prohibiţia cheşului în România! – această limitarea a plăţilor în numerar între persoane fizice, prin care guvernul încalcă prevederile Constituţiei, cenzurînd drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului, pentru a acoperi şi sprijini cămătăriile băncilor. Nu uitaţi să-i votaţi pe „tovarăşii” care trimit infractorii în arest la domiciliu! Dacă infractorii din guvern trăiesc în libertate, cu toate că au vîndut Ţara şi au jupuit perpetuu poporul român, de ce n-ar fi liberi hoţii şi panglicarii mărunţi? Păi, nu? Scapă şi guvernul de cheltuielile pentru cazare, hrană şi asistenţă medicală pentru cei de la „mitica”. Apoi, eliberarea lor e un bonus electoral, nu? Ca de altfel, miile de bilete suplimentate în staţiunile de odihnă pentru pensionari. Bieţii pensionari trăiesc pe caietul de datorii, iar Guvernul îi invită la bal, cu placheurile de la pantofi căzute. De Maria Diana Popescu – Agero

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

One thought on “Bancherii americani au inceput sa se sinucida

  • Analiza de mare finete jurnalistica! Diana Maria Popescu este unul dintre cei mai buni jurnalisti pe care ii are Romania. Si nu numai. Dansa este critic literar si de arta, poet si scriitor cu peste 15 volume de eseuri, critica, poeme, interviuri. Fara culoare politica, doar pentru romani si pentru patrie. Fapt pentru care a ocupat, intr-un sondaj al ziarului Front press, locul I – detasat – cu peste 1500 de voturi, fata de locul doi, cu numai 300. Cititi-i arhiva din revistele Agero si Artemis si veti fi convinsi. Editorialele sale au fost preluat de pagini din America, Orientul mijlociu, pana pe continentul African, Japonia, China, Australia, apoi, Anglia, Franta etc. Cititi acest interviu pe care l-a acordat ziarului Adevarul si veti descoperi un spirit cu adevarat romanesc. Stima, prof. Septimiu Macovei

    http://adevarul.ro/international/europa/interviu-

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.