BANCNOTA nouă in Romania, de la 1 Decembrie
Românii vor avea o bancnotă nouă. BNR pune în circulație, din 1 decembrie, o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei. Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină – Ecaterina Teodoroiu. Noua bancnotă va fi prezentată publicului într-o conferință de presă vineri, 26 noiembrie 2021, ora 12.00, susținută de Guvernatorul Băncii Naționale, dl. Mugur Isărescu.
„Începând cu data de 1 decembrie 2021, Banca Naţională a României va pune în circulaţie o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei. Noua bancnotă va fi prezentată publicului vineri, de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu. Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susținere la nivelul societății, susținându-se consolidarea egalității de gen și a rolului major al personalităților feminine în istoria și societatea românească”, anunță BNR.
Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm și culoare predominant verde oliv.
Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brândușe (Crocus flavus). În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociației Cercetașii României.
Pe reversul bancnotei compoziția grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărășești, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin.
„În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă – unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar. (…) Punerea în circulație a bancnotei cu valoarea nominală de 20 lei se va face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași şi Timiș ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăților în numerar către instituțiile de credit/Trezoreria Statului”, potrivit comunicatului de presă.
Totodată, începând cu 1 decembrie 2021, Banca Națională va lansa în circuitul numismatic replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Națională a României în anul 1881. Tirajul pentru această emisiune numismatică este de 30.000 bucăți. Prețul de vânzare al replicii pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Națională a României în anul 1881 este de 100,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare.
Sursa: cotidianul.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: