Banditismul din cîmpul tactic al SRI
Fără să-mi imaginez ce ascunde, la procesul care a avut drept scop neutralizarea forțată a deputatului PSD Ion Stan, singur în sala de judecată pe post de ”public” am asistat la transmiterea către șefa completului de judecată a unor plicuri și bilețele. În naivitatea mea îmi imaginam că primește ceva vești inopinate de la familie sau chestiuni noi privitoare în program.
Nu puteam să-mi imaginez că Statul paralel are atîta nesimțire și, în văzul tuturor, transmite mesaje și indicații. Sau ordine. Polițaiul picotea, procurorul se uita în tavan, grefiera căra plicul. Totul se petrecea ca pe o potecă bătătorită pe care am văzut-o la mai multe termene și pe care o simțisem și aveam să o întîlnesc peste tot. Statul paralel controlează și dirijează afaceri, contracte, oameni de business, firme de produs alcool, inclusiv acordarea de premii și numirea în fruntea unor jurii a celor care decid premianții. Ambițiile lui Florian Coldea s-au extins pînă în universități, pînă la instalări de rectori și numiri de președinți de Academie, de miniștri și poziții importante în mecansismul de Justiție al României.
Mi s-a întîmplat ca, de mai multe ori, oameni care se purtau normal, după o vreme (probabil, după rapoarte sau atenționări!) să capete o față de gheață, se depărtau și nu mai răspundeau la telefon. Înțelegeam repede că au primit ordin sau au fost atenționați.
Au fost cei mai cumpliți ani pentru libertatea de exprimare, marcați de supunerea, adormirea sau neutralizarea presei. Pas de luptă, de fă gazetărie și de spune adevărul despre mecanismul statului paralel! Și, cu toate acestea, am publicat în Cotidianul ce se întîmpla. De aceea am și decis republicarea unor articole din anii precedenți.
Ei bine, ca toate construcțiile artificiale bazate pe abuz și lipsă de morală, și acest mecanism al binomului, zis și „Statul paralel” a început să se pîrîie din încheieturi și să crape.
Marea strategie abuzivă cu transformarea Justiției din țara noastră în „cîmpul tactic” se clatină și nu este departe de o prăbușire. Ce au aplicat George Maior – Florian Coldea și Dumitru Dumbravă în adoptarea unor sentințe dirijate, în terfelirea unor personalități, ce-au folosit în mișcările de păpușare a scenei politice, ce au făcut cu presa, dar mai ales cu cîteva televiziuni și cu economia de piață începe să troznească din încheieturi. Toate s-au acumulat într-o tensiune gata să genereze o schimbare importantă. Greu de spus dacă ea se va produce sau nu. Dar premise democratice și legale există din nou.
Capii statului paralel au căzut în plasă ca ultimii proști. Ce-au aplicat în comenzile mecanismului de teroare instaurat de SRI și DNA pe vremea domniei lor absolute (tandemul Maior-Coldea. Dumbravă- Codruța Kovesi, Ponta și Sebastian Ghiță) au început să aplice și în viața lor privată și în afacerile lor personale. Și s-au trezit agățați în cel mai simplu mod. Cu contracte concepute să acopere afaceri oneroase, semnate și parafate pe firmele lor, cu transferuri bancare și convorbiri înregistrate. Deștepții de la comanda SRI din epoca groazei au căzut în plasa propriilor practici ca ultimii șarlatani din anii de buticăreală.
Dosarul este simplu. Dovezile imposibil de contestat. Nu mai rămîn decît derularea procesului și sentințele.
„Nevinovăția” clamată de de Florian Coldea este doar o îngăimare de scuze pînă la apariția altor probe. Plasa de afaceri țesută împreună cu cabinetul lui Doru Trăilă și OTP Bank începe să fie deșirată. O cercetare a contractelor prin cabinetul lui Doru Trăilă (admirație și creație totală a lui Valeriu Stoica, un sforar ajuns și șef de catedră la Facultatea de Drept din București) poate duce la o inventariere a proceselor trîntite și a banilor dirijați de Doru Trăilă și Dumitru Dumbravă prin OTP Bank. Tehnica sumelor exorbitante practicate ca prime de succes rămîne și ea o pistă de cercetat.
Dar cel mai important lucru de lămurit rămîne existența „cîmpului tactic” devoalat public chiar de generalul Dumitru Dumbravă. Starea sănătății sale poate fi poarta prin care se ajunge la originea conceptului. Cine l-a conceput, cine l-a coordonat, modul în care a fost prelungit în Justiția din Romania, dosarele în care au operat influențe hotărîtoare.
Cercetarea și trimiterea în judecată a grupului de influență și corupție format în jurul generalilor Florian Coldea și Dumitru Dumbravă precum și a cabinetului de avocatură Doru Trăilă este doar începutul. Pînă la penetrarea și dirijarea instanțelor și înaltelor curți, pînă la curățirea economiei de afacerile SRI sau de cele private ale generalilor activi sau pensionari, pînă la despăducherea partidelor politice, a universităților și a catedrelor de intelligence, a presei și ministerelor mai este mult.
România n-are ce pierde dintr-o asemenea operațiune. Poate alți dușmani sau prieteni ai noștri ce ar putea fi preocupați!
Cornel Nistorescu
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: