GENERAL

BANII INAPOI! Turcan, ANUNT pentru pensionari. Iohannis A SEMNAT!

Vești bune pentru acești români. Raluca Turcan a scris pe propria pagină de socializare că președintele Klaus Iohannis a promulgat recent o lege care va da înapoi banii următorilor pensionari.

Își vor primi banii înapoi! Vești bune pentru acești români
Raluca Turcan a scris pe propria pagină de socializare că președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege care elimină „termenul de prescripție pentru pensionarii care au primit pensii mai mici din cauză că statul le-a calculat greșit”.

„Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care elimină termenul de prescripție pentru pensionarii care au primit pensii mai mici din cauză că statul le-a calculat greșit. Aceștia își vor primi banii înapoi, indiferent de perioada care a trecut de la greșeala funcționarilor, la momentul calculării pensiei. Până acum, în caz de calcul greșit al pensiei, oamenii primeau banii înapoi doar pentru ultimii 3 ani, cât era termenul de prescripție”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

Va face dreptate pensionarilor
Conform celor scrise, proiectul respectiv „va face dreptate pensionarilor”. Astfel, Raluca Turcan susține că noua lege trebuie să responsabilizeze.

„Acest proiect, inițiat de colegul meu Florin Roman, va face dreptate pensionarilor. Din punctul de vedere al statului – al caselor de pensii, această lege trebuie să responsabilizeze. Dacă până acum, legislația haotică și sistemul învechit de dosar cu șină și calcul cu pixul al pensiilor producea erori în urma cărora statul era acționat în judecată, de acum înainte, aceste erori pot să coste și mai mult, pentru că oamenii își vor putea cere drepturile și mai ușor.

În anul 2020, suma achitată la nivel național, reprezentând asistența juridică în procesele deschise de pensionari, a fost de peste 10 milioane de lei. În prima parte a lui 2021, o singură casă de pensii– cea de la Vâlcea – a avut de plătit în jur de 250.000 de lei asistență juridică. Pensionarii contestă de multe ori în instanță deciziile de calculare/ recalculare, solicitând să se ia în considerare în stabilirea pensiei elemente suplimentare de contributivitate, iar jurisprudența arată că aceste cereri sunt, de cele mai multe ori, justificate.

Da, a greși este omenește, iar greșeala unor funcționari nu este intenționată, având în vedere condițiile de lucru, care, de multe ori, nu sunt ușoare. Cu toate acestea, a perpetua în greșeală este rea-voință și, tocmai pentru a reduce aceste greșeli, avem nevoie de evaluarea dosarelor de pensii și de introducerea datelor în sistem informatic.

Evaluarea dosarelor de pensii, adică digitalizarea sistemului de pensii, înseamnă atât corectare a erorilor în calculul pensiei, din cauza datelor introduse în sistem, cât și a inechităților existente acum, în sensul aplicării legii, adică persoane cu funcții similare, dar care s-au pensionat în perioade diferite și care, din cauza formulei de calcul în care câștigul salarial mediu brut folosit la calcul diferă de la o perioada la alta face ca pensiile să prezinte diferențe în funcție de anul pensionarii, deși vorbim de persoane care au ocupat același post.

Văd multe discuții, cu bună știință mincinoase, despre faptul că evaluarea dosarelor de pensii, adică introducerea în sistemul informatic a dosarelor nu are nicio legătură cu recalcularea pensiilor. Păi dacă nu este nevoie de introducerea datelor în sistemul informatic, înseamnă că recalcularea se va face tot cu pixul pe hârtie. De asta apar erori, de asta oamenii sunt trimiși după documente, pentru că sistemul este învechit și haotic.

Unele date sunt deja în sistemul informatic și, în foarte multe cazuri, există necorelări între casele de pensii județene și Casa Națională de Pensii. Atunci când toate dosarele de pensii vor fi introduse în sistem digital – deși ar fi trebuit să fie introduse de mult, pentru că PSD și-a asumat prin lege acest lucru și nu l-a făcut – atunci recalcularea se va face automat printr-un program. Această formulă le este de ajutor, în primul rând, pensionarilor, duce la rezolvarea erorilor de calcul și a inegalităților de acum dintre pensii și ajută și statul să economisească bani. De ce oare sunt politicieni care se opun?”, a conchis Raluca Turcan.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.