NOUTATIPOLITICA

BASESCU a RABUFNIT după avertismentul Comisiei Europene – A iesit la ATAC!

Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit miercuri, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Dosar de politician” despre intenția Comisiei Europene de a lega chestiunile privind justiția cu alocarea fondurilor europene pentru țările membre.

Băsescu este de părere că țara noastră nu va ajunge niciodată să rămână fără fonduri pentru că nu respectă principiile statului de drept.

”Nu asta mi se pare urgența. Nu cred că România va ajunge vreodată să fie în situația să i se taie fonduri pentru că nu respectă statul de drept. Nu confundați atmosfera din România, în care oameni fără caracter care se fac că nu înțeleg importanța justiției, adoptării de modificări bazate pe cele aproape 100 de decizii de neconstituționalitate din coduri, oamenii ăștia sacrifică justiția pentru că nu îi duce capul să găsească alte subiecte de dezbatere și dispută, sacrifică justiția mințind și unii, și alții.

Realitatea justiției este că trebuiau făcute, după 10-12 ani de funcționare a legilor justiției, adaptări la realitate și, în ceea ce privește codurile, trebuie aplicate cele peste 100 de decizii ale CCR care stabilesc neconstituționalitatea”, a declarat Traian Băsescu, la B1 Tv.

Comisia Europeană a propus miercuri, oficial, printr-o decizie fără precedent, „restrângerea accesului la fondurile UE” pentru ţările membre care încalcă statul de drept, cu aplicare din următorul cadru financiar multianual, 2021-2027.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.