POLITICA

Basescu, atac EXPLOZIV la adresa lui Ciolacu. Ii cere DEMISIA


Fostul președinte al României, Traian Băsescu, susține că „bieţii politicieni aflaţi în fruntea Camerei Deputaţilor au prilejuit poate cea mai neagră şi ruşinoasă zi din istoria Camerei Deputaţilor prin adoptarea tacită a legii care legalizează autonomia Ţinutului Secuiesc”.

Astfel, fostul șef de stat susține că „PDS-iști: Marcel Ciolacu, Olguța Vasilescu, Florin Iordache, Marius Budăi, Ileana Mihălcescu, Daniel Suciu și Nicolae Bănicioiu și voi liberalii: Cristian Buican, Gabriel Pirtea și Laurențiu Leoreanu, adevărată falangă USL-istă, ar trebui să demisionaţi din Birou.

„Glorioşilor! Fugiţi ca iepurii!

Nimeni nu-şi asumă nimic!

Toţi se scuză. Bieţii politicieni aflaţi în fruntea Camerei Deputaţilor au prilejuit poate cea mai neagră şi ruşinoasă zi din istoria Camerei Deputaţilor prin adoptarea tacită a legii care legalizează autonomia Ţinutului Secuiesc.

Sunt sigur că legea va fi respinsă la Senat.

Va rămâne însă în istoria Camerei Deputaţilor ruşinea de a fi adoptat o astfel de lege, care pur şi simplu umileşte şi România şi poporul român.

Liderii de grupuri parlamentare au fost avertizaţi în data de, 12 Martie 2020 de Marius Paşcan că se apropie termenul de adoptare tacită.

PSD cu cinci oameni în biroul permanent și PNL-ul cu 3 oameni s-au făcut că nu aud mesajul aproape disperat al lui Marius Pașcan.

Iar ce a urmat astăzi arată că politicienii de la vârful partidelor sunt doar niște nulităţi politice, care nu își asumă atitudinea politică groaznică care a prilejuit trecerea legii autonomiei ținutului secuiesc prin Camera Deputaților.

Astăzi, în spațiul public s-a răsturnat căruța cu oameni politici lași, incapabibili să își asume propriile fapte.

Ca să spalați rușinea actului politic ruşinos pe care l-ați făcut, voi PDS-iști: Marcel Ciolacu, Olguța Vasilescu, Florin Iordache, Marius Budăi, Ileana Mihălcescu, Daniel Suciu și Nicolae Bănicioiu și voi liberalii: Cristian Buican, Gabriel Pirtea și Laurențiu Leoreanu, adevărată falangă USL-istă, ar trebui să demisionaţi din Birou.

Ce ați făcut rămâne în istorie parlamentarismului din România. “Glorioşilor”!”, se arată pe pagina de Facebook a lui Traian Băsescu.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.