POLITICA

Basescu se raliaza din nou propagandei GAY

După ce în 2004 Traian Băsescu declara public că 20 la sută dintre români sunt homosexuali, preşedintele a recidivat duminică şi s-a raliat din nou propagandei homosexuale. Mai exact, Băsescu a declarat în cadrul emisiunii “După 20 de ani” de la ProTV, întrebat dacă este de acord cu căsătoriile gay, că fiecare este liber să facă ce vrea cu viaţa lui, evitând un răspuns direct, dar insinuând că nu s-ar opune.

“Eu sunt de acord cu libertatea fiecărui om să facă ce vrea cu viaţa lui, inclusiv această libertate. Ce facem fiecare între pereţii casei noastre este problema noastră. A intra pe această zonă, a o reglementa prin Constituţie e o greşeală. Nu se ştie ce evoluţii vor urma. Dacă vor să se căsătorească bărbat cu bărbat, femeie cu femeie, e problema lor”, a spus Traian Băsescu.

Culmea ipocriziei a fost precizarea că este creştin ortodox şi că “respectă preceptele morale ale creştinismului”.

Comisia de Revizuire a Constituției a respins marţia trecută amendamentul prin care se prevedea căsătoria drept relație între un bărbat și o femeie, articolul referitor la familie rămânând la fel ca până acum.

Amendamentul, care avea forma “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, a fost respins, în momentul în care Comisia de revizuire a revenit la votul asupra acestuia. Amendamentul, formulat şi de Biserica Ortodoxă Română, a cumulat şase voturi pentru, 12 voturi împotrivă şi o abţinere.

Tot săptămâna trecută, amendamentul propus de liberalul Tudor Chiuariu, care interzicea discriminarea pe bază de orientare sexuală, adoptat în primele zile de lucru ale comisiei, a fost respins în Comisia pentru Revizuirea Constituției.

Sursa: FrontPress.ro

basescu

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.