Basescu se roaga pentru esecul “Parteneriatului Estic”?

Există o singură raţionalitate a declaraţiilor „unioniste” ale lui Traian Băsescu: jocul de-a ruleta rusească, în care miza principală reprezintă alegerile prezidenţiale. Desigur, Băsescu nu mai poate candida, însă anume lui îi revine rolul principal în crearea fonului necesar pentru viitoarea campanie, în urma căreia succesorul lui Băsescu ar trebui să preia fotoliul de la Cotroceni.

Raţionamentul lui Băsescu porneşte de la ipoteza eşecului inevitabil al Parteneriatului Estic şi al Summitului de la Vilnius. În viziunea lui şi consilierilor săi, deziluziile legate de apropierea de Uniunea Europeană, s-ar regăsi într-o „alternativă la aderare”. Desigur, e vorba de unificarea Republicii Moldova cu România, care în opinia lui Băsescu, ar deveni unica cale a basarabenilor de intrare în spaţiul european. Cât nu ar părea de straniu, dar Băsescu chiar mizează pe o astfel de evoluţie a situaţiei. Dar oare există cineva la Chişinău care ar crede la modul cel mai serios că populaţia dezamăgită de “integrarea europeană” va ieşi entuziasmată în PMAN, cerând “unirea cu patria-mumă”?

Primul care a lansat această idee năstruşnică a fost sociologul Dan Dungaciu, care face parte din anturajul din jurul Băsescu:

“Parteneriatul estic, dacă nu va fi un succes, înseamnă că nici gestiunea lui nu a fost perfectă. Înseamnă că cineva îşi va asuma eşecul. Îmi spunea cineva: „Republica Moldova este ţara în care totul se întâmplă la anul”. Dacă nu va parafa în acest an, aşteptările sunt să parafeze la anul. Ce schimbări dramatice s-ar putea petrece într-un an? În Republica Moldova s-a născut deja o generaţie pentru care uniunea vamală eurasiatică nu este o opţiune. Aşa că oamenii vor ieşi pe stradă pentru a cere unirea cu România. Ceea ce nu este o soluţie viabilă, să fie clar. În momentul în care oamenii vor simţi că este la fel de utopic să vorbeşti despre integrarea în UE precum de unirea cu România, atunci se vor apropia de cea de-a doua variantă pentru că este mai apropiată”.

Prea multe discuții despre realismul unui astfel de scenariu cred că sunt de prisos. La ora actuală, România nu dispune nici de capacitatea materială, nici de capacitatea ideologică, politică şi instituţională pentru realizarea unor astfel de proiecte mari. Factorii de decizie din mediul politic românesc conștientizează prea bine acest lucru, pentru a se aventura în nişte proiecte serioase. Este adevărat că la Bucureşti există un discurs politic unionist, determinat de anumite matrice culturale, însă la Bucureşti lipseşte cu desăvârşire „România Mare” în calitate de proiect politic şi geopolitic. La ora actuală, „unionismul” bucureștean nu este decât o lozincă, mesaj electoral şi un mijloc eficient de acumulare a capitalului politic. Nu poate fi vorba nici de romantism, nici de idealism – “sorry, it’s just business”.

Aşadar, miza lui Băsescu nu este una de ordin geopolitic, ci una pur electorală. Aşa cum preşedintele român este perceput în Basarabia ca un promotor al ideii „unioniste”, un presupus val favorabil ideii unirii cu România, s-ar putea materializa într-o masă de voturi favorabile echipei din jurul lui Băsescu şi succesorului său. „Calea Basarabiei spre Europa trece prin votul pentru candidatul lui Băsescu”, cam aşa va suna mesajul în viitoarele alegeri prezidențiale din România, în cazul în care politica Bruxellesului va suferi un eşec.

Semnificativă este una din ultimele declaraţii a consilierului prezindenţial al lui Băsescu pentru securitatea naţională, Iulian Fota:

“Nu-mi place inabilitatea UE de a înţelege mizele, specificul Europei de Est şi lanţul de eşecuri. După eşecul Nabucco, acum Ucraina ne întoarce spatele. Cred că Bruxelles-ul este rupt de realitate şi se confruntă cu o prea costisitoare inabilitate strategică, iar UE începe să nu mai conteze în Europa de Est”.

Devine tot mai evident că Bucureştiul prognozează deziluzii la Chişinău şi se grăbeşte să se distanţeze simbolic de Bruxelles, încercând să convertească un eventual eşec al birocraţiei europene într-o reuşită a politicianismului românesc. Până atunci, lui Băsescu nu îi rămâne decât să se roage pentru menținerea regimului de vize pentru moldoveni, dar şi pentru „aroganță Bruxelles-ului” în raport cu Republica Moldova.

De Octavian Racu