Baza aeriană Tyndall a US Air Foce va fi păzită de câini-roboți
Forțele Aeriene SUA au intrat în posesia primilor câini-roboți, denumiţi oficial „vehicule terestre cvadrupede semi-autonome’’ sau Q-UGV, pe care îi vor folosi în misiuni de patrulare care să sporească nivelul de securitate al perimetrelor bazelor militare.
Potrivit unui comunicat de presă al US Air Force, primele vehicule terestre cvadrupede semi-autonome au fost livrate, pe 22 martie, militarilor americani din cadrul Escadronul 325 al Forțelor de Securitate ale Bazei aeriene Tyndal din Florida.
Un astfel de câine robot este fabricat de compania americană Ghost Robotics, iar scopul unui astfel de Q-UGV este de a adăuga un nivel suplimentar de protecție bazelor militare ale US Air Force.
Câinii-roboți, proiectați de Ghost Robotics și Immersive Wisdom, sunt primele vehicule terestre cvadrupede semi-autonome de acest fel care sunt integrați într-o bază militară.
Escadronul 325 al Forțelor de Securitate ale Bazei aeriene Tyndal din Florida deveni astfel prima unitate din istoria armatei SUA care va adopta și va utiliza câini-roboți pentru diverse misiuni.
Roboții vor fi folosiți pentru a patrula de-a lungul unui traseu predeterminat, timp în care vor fi monitorizați îndeaproape de către un militar.
În plus, câinii vor putea patrula în zone cu teren dificil atât pentru oameni cât și pentru vehiculele de patrulare.
Câinii-roboți au o cameră mobilă și diverși senzori. Militarul care îi însoțește va putea, cu ajutorul unei căști speciale VR, să vadă direct imaginile surprinse de camera video a robotului cvadruped.
Câinii pot, de asemenea, să se scufunde în ape de cel mult 1,5 metri adâncime, pot funcționa în condiții de până la – 40 de grade celsius și dispun de 14 senzori optici care le oferă un grad de observabilitate la 360 de grade.
Roboții sunt controlați de un microprocesor de 1 watt și alimentați de o baterie litiu-ion. Ei au o autonomie de aproximativ 10 kilometri până să fie necesară reîncărcarea bateriei. Compania producătoare intenționează să construiască „cuști speciale pentru câini”, în care respectivii roboți să poată intra pentru a-și reîncărca wireless bateriile. – Defense Romania
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: