Becali: O să fac un partid naționalist, de dreapta. Eu și familia mea nu o să candidăm
George Becali a declarat că actualul Cod Penal este copiat integral după documentul similar din Bosnia Herțegovina și este opera lui Victor Ponta și Cătălin Predoiu și a Alinei Bica.
„Codurile penale românești sunt copy/paste din codul penal din Bosnia. Suntem țară de război, suntem cei mai proști oameni. Noi avem coduri penale copiate după o țară după război. Cine? Ponta, Bica, Predoiu, copy paste le-au luat”, a spus Becali la România TV.
Latifundiarul a mai declarat că intenționează să facă un partid politic, dar că încă nu este decis, dar are deja o bază de date cu persoanele care vor fi parte a formațiunii sale. Becali a precizat că el și membrii familiei sale, nu vor candida.
„O să fac un partid naționalist, de dreapta, al Bisericii. Am o bază de date cu oamenii pe care vreau să-i aduc. I-am sunat pe fiecare-n parte și au zis că atunci când o sun goarna, o să vină alături de mine. Nu vă spun deocamdată cine sunt. Vă spun că eu și familia mea nu o să candidăm. Doar pe unul, nepotul meu Vasile Geambazi, aș putea să-l pun, că îi bate la fundul gol pe guvernanții de azi.
Mai aștept și apoi o să iau binecuvântare de la înalții ierarhi, de la Patriarh, pentru că fără rugăciune te mănâncă ăștia. Nu va fi un partid fundamentat pe religie, ci pentru orice om. N-o să scriu Biblia în programul partidului, ci lucruri de moralitate, valabile în toate religiile”, a declarat Becali, conform ActiveNews.ro.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: