GENERALNOUTATI

BGS rezilează contractul cu FRF din cauza incidentelor de la meciul Romania – Ungaria

Meciul de sâmbătă dintre naţionalele României şi Ungariei a fost marcat de violenţele provocate de angajaţii firmei de securitate BGS, aceştia fiind acuzaţi de suporteri că au provocat violenţe şi au lovit nediscriminatoriu părinţi cu copii, femei sau simpli spectatori. Pe de altă parte, stewarzii de la BGS au acuzat la rândul lor că ei au fost de fapt cei atacaţi, fapt infirmat de filmările transmise de presa din România şi care au indignat o ţară întreagă. Deasemenea, angajaţii companiei nu au fost la fel de fermi cu suporterii unguri care au atacat personalul de securitate de mai multe ori şi au aruncat cu obiecte şi petarde înspre sectoarele ocupate de români.

În urma acestui adevărat scandal, care s-ar putea solda cu chemări în faţa instanţei a angajaţilor BGS, firma de securitate a anunţat că a întrerupt unilateral contractul cu Federația Română de Fotbal, care a luat apărarea suporterilor.

Din cauza brutalităţii stewarzilor, nu mai puţin de 60 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Presată de opinia publică, compania a transmis un comunicat de presă prin care precizează că “toate imaginile foto şi video vor fi analizate, iar agenții BGS care au făcut exces de zel vor fi sancționati”.

Vina pentru incidente a fost aruncată, după cum era de aşteptat, asupra suporterilor, numiţi de aceştia “huligani”: “Declanșarea evenimentelor din peluze au avut ca origine unele grupuri de suporteri ale echipelor Steaua, Dinamo, Petrolul cât și gruparea cunoscută sub denumirea “Honor et Patria”. Galeria Dinamo Sud a atacat galeria maghiara, membrii galeriei Stelei s-au batut între ei, galeria echipei Petrolul a lovit câțiva agenti de securitate, iar cei de la “Honor et Patria” au aruncat la propiu 2 agenți de securitate BGS peste balustradele de protecție. De asemenea, numeroși membri ai acestor grupări au introdus pe stadion materiale pirotehnice (petarde/torțe) pe care le-au folosit pe durata întregului meci aruncându-le către agenții de ordine, pe teren și dintr-o zonă în alta a peluzelor. Aceste materiale sunt de mici dimensiuni, iar, din informațiile pe care le-am primit ulterior meciului, am aflat că au fost introduse pe stadion ascunse în lenjeria intimă, legea nepermițându-ne percheziția corporală amanunțită, ci doar un control sumar. Aceste grupări au vandalizat mobilierul stadionului (scaune), folosind bucățile rupte pe post de proiectile îndreptate de asemenea către agenții de ordine și jandarmi. Unele dintre proiectile au făcut victime, rănind atât membri ai forțelor de ordine, cât și spectatori”, susţin reprezentanţii BGS care uită să vorbească despre victimele nevinovate şi despre brutalitatea intervenţiilor.

Conform legii, reprezentanţii companiei şi-au depăşit atribuţiile. Aceştia trebuiau să aplaneze situaţia şi să îi imobilizeze pe presupuşii suporteri recalcitranţi, care ar fi trebuit apoi să fie predaţi organelor abilitate. Acum agresorii riscă dosare penale pentru vătamare corporală, în cazul în care victimele vor decide să îi acţioneze în instanţă şi să facă plângeri la poilţie.

“Luând în considerare cele de mai sus, lacunele legislative, presiunea mediatică și reacția Federației Române de Fotbal, în urma incidentelor petrecute la meciul de fotbal România-Ungaria, societatea noastră a ales să rezilieze unilateral contractul de prestări servicii încheiat cu FRF începând cu data de 27.10.2014″, mai susţin reprezentanţii BGS.

frf1

Compania face asfel aluzie la declaraţia președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, care a condamnat abuzurile forțelor de ordine de pe Arena Națională.

“Am declarat, imediat după meciul cu Ungaria, că măsurile de securitate și-au atins scopul. M-am referit exclusiv la măsurile prin care s-a evitat un contact fizic violent între fanii maghiari și cei români.

În această dimineață am descoperit fața nevăzută a partidei, una dureroasă și care nu necesită multe comentarii, ci măsuri ferme. Mulțumesc presei pentru informațiile și imaginile furnizate. S-au petrecut lucruri de neacceptat, intolerabile pe un stadion din România.

Regret incidentele produse între forțele de ordine și suporteri, îmi cer scuze față de fanii care au avut de suferit din cauza abuzurilor și excesului de zel. Federația Română de Fotbal condamnă atitudinile violente și nejustificate la adresa suporterilor.

Îi asigur pe toți cei care au avut de suferit că vinovații vor plăti. La întoarcerea delegației române din Finlanda voi purta o discuție fermă cu conducerea companiei care a avut reponsabilitatea securității pe Arena Națională.

Acest moment a fost picătura care a umplut paharul în ce privește Legea 4 și prevederile ei. Așa cum am promis suporterilor, în 6 luni vom avea un nou proiect de lege”, a spus Răzvan Burleanu prin intermediul unui comunicat de presă postat pe site-ul FRF.

Meciul dintre România şi Ungaria s-a desfăşurat sâmbătă pe Arena Naţională din Bucureşti. Partida, care s-a terminat cu scorul de 1-1, a contat pentru preliminariile Euro 2016.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.